Primăria Capitalei, pusă pe "butuci"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Expertizată în anul 1995 ca făcând parte din clasa întâi de risc seismic (cu bulină roşie - n.r.), clădirea municipalităţii are nevoie de o consolidare urgentă. Timp de mai mulţi ani,

Expertizată în anul 1995 ca făcând parte din clasa întâi de risc seismic (cu bulină roşie - n.r.), clădirea municipalităţii are nevoie de o consolidare urgentă. Timp de mai mulţi ani, lucrările au tot fost amânate, pentru că personalul primăriei nu avea unde să se mute pentru continuarea activităţii. Un nou proiect schimbă însă datele problemei, iar primăria va intra în lucru anul acesta sau la începutul anului viitor.

Consolidare cu funcţionarii înăuntru

În urma unui studiu al Băncii Mondiale s-a stabilit ca imobilul în care funcţionează primăria să fie consolidat de urgenţă. Suma necesară acestei operaţiuni este de 10 milioane de euro. Consolidarea se va face printr-un procedeu nou numit "metoda izolării bazei". "Această soluţie tehnică păstrează activitatea din interior. Se va face o decuplare, în subsol, după metoda mutării clădirilor din anii `80", susţine Adrian Iordăchescu, conferenţiar al Universităţii de Arhitectură, realizator al proiectului.

Concret, în jurul primăriei se va săpa, baza ei fiind izolată. Apoi va fi pusă pe 300 de izolatori (reazeme), care arată ca nişte butuci înalţi de 40 de centimetri şi cu un diametru de 60-70 de centimetri. Iordăchescu spune că se va lucra numai în subsol, iar pe exteriorul clădirii, pe pereţii din curtea interioară vor fi montate nişte amortizoare care să preia eventualele unde seismice. Această metodă a mai fost folosită la consolidarea clădirii parlamentului din Noua Zeelandă şi a primăriilor din Los Angeles şi San Francisco.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite