Primaria Brasov - fara gaz metan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primaria Sacele este si ea pe punctul de a fi debransata, din acelasi motiv

De joi dupa-amiaza, sediile Primariei Brasov si ale celorlalte servicii publice municipale au fost debransate de la reteaua de gaz metan. Distrigaz Sud Brasov a luat aceasta decizie din cauza ca edilii de sub Tampa nu au catadicsit sa achite facturile pe luna martie a.c., in pofida insistentelor furnizorului. Scadente de mai bine de o luna, datoriile pe martie se cifreaza la 44 milioane lei, plus 2,2 milioane penalitati, la care se adauga cele din aprilie a.c., de 87,5 milioane lei. Dupa cum ne-a declarat seful Directiei Administratiei Locale a municipalitatii, Arnold Ungureanu, neplata facturilor s-a datorat faptului ca in bugetul local propus de primarul Ghise si aprobat pentru acest an nu au fost prevazute fonduri suficiente pentru plata utilitatilor. "Desi am solicitat acest lucru, nici la rectificarea de dinainte de Pasti, cand s-au aprobat primele de miel, fondurile nu au fost suplimentate. Mai mult, miercuri, cand cei de la Distrigaz au acceptat sa ne mai pasuiasca daca platim macar ceva din datorie, primarul nu a fost de gasit ca sa semneze dispozitia de plata", a adaugat directorul Ungureanu. Tot joi, Primaria Brasov a fost pe punctul de a ramane si fara telefoane, intrucat fusese depasit termenul scadent pentru plata facturilor, in valoare de 218 milioane lei. Dupa multe rugaminti, conducerea Romtelecom Brasov a acordat o pasuire de 24 de ore, iar ieri dimineata dispozitia de plata a fost transmisa Trezoreriei. Intr-o situatie similara se afla si Primaria Sacele, care nu si-a achitat nici ea facturile la gaz metan pe luna martie a.c., in suma de 216 milioane lei, la care se adauga penalitati de 6 milioane. "Am discutat de mai multe ori cu primarul Mutu, de fiecare data a promis ca plateste, dar pana acum - nimic. Daca nu o face pana azi la ora 16, taiem gazul si la Primaria Sacele, nu avem incotro", ne-a declarat Calin Sparchez, directorul Distrigaz Sud Brasov.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite