Prima casa terminata din "Orasul artistilor" nu va putea fi cumparata

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vestea buna este ca, in sfarsit, a fost terminata prima casa din viitorul "Oras al artistilor". Vestea proasta este ca in ea nu va locui nimeni. Cel putin nu un potential proprietar, care ar vrea sa o

Vestea buna este ca, in sfarsit, a fost terminata prima casa din viitorul "Oras al artistilor". Vestea proasta este ca in ea nu va locui nimeni. Cel putin nu un potential proprietar, care ar vrea sa o cumpere, chiar si cu banii jos. Casa-etalon, vizitata ieri si de premierul Nastase, a fost construita din banii Uniunii Artistilor Plastici, va ramane in proprietatea UAP si va servi, deocamdata, doar drept model pentru cei interesati sa se mute in spatiul rezervat plasticienilor. Ulterior, ea va fi folosita pentru a gazdui artisti straini, veniti in Romania pentru a crea; drept bursa - pe o perioada de un an - pentru tineri artisti sau chiar ca adapost social pentru cei ramasi fara ateliere. Pentru restul locuintelor (35 in sistem "cuplat" si 20 individuale), doritorii, peste 90 la numar, vor fi triati dupa un sistem de "puncte". Avantajati vor fi tinerii, cei care aleg sa ocupe in grup un singur atelier, cei care nu detin ateliere in sistemul UAP si, nu in ultimul rand - ne asigura presedintele Uniunii, Zamfir Dumitrescu, cei recunoscuti pentru calitate si prestigiu. Costurile vehiculate sunt de aproximativ 18.000 de euro (plus TVA) pentru un loc in duplex si in jur de 20.000 de euro pentru o locuinta individuala. Preturile se pot chiar dubla, in cazul in care cumparatorul apeleaza la un credit pe 10 ani. De acesti bani, proprietarul va beneficia de living, baie si bucatarie (la parter) si de o camera si un dormitor la etaj. Avand in vedere ca destinatarii sunt artisti, livingul va servi drept atelier, astfel ca primeste, prin ferestre, lumina constanta din toate partile. Seful guvernului, care a intarziat celebra deja jumatate de ora, a facut turul casei in graba, "pentru a nu-l lasa sa astepte pe domnul presedinte", cu care s-a intalnit, in aceeasi seara, la Premiile UAP. Totusi, nu a parasit aria de interes fara sa specifice ca "nu putem vorbi despre talentul artistilor fara sa le asiguram conditii minime". La preturi nu tocmai minime, dupa cate s-ar parea...

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite