Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Prima revoltă anti-Obama pe internet

12 martie 2009, 21:21 |  Autor: Adina Şuteu  | 

 

După ce l-au susţinut intens în timpul campaniei electorale, bloggerii schimbă foaia şi îl critică pe liderul de la Casa Albă. Pe site-uri şi pe bloguri au început să apară atacuri la adresa lui Barack Obama, postate de cei care, până nu demult, îl considerau un adevărat Mesia.

La nici două luni de la preluarea funcţiei de preşedinte al SUA, Barack Obama se confruntă cu o primă revoltă a celor ce, în timpul campaniilor electorale pentru alegerile primare şi prezidenţiale, l-au sprijinit pe Internet cu surle şi trâmbiţe, înlesnindu-i, prin formarea unui puternic curent de opinie, accesul la Casa Albă.

Iată însă că talentul bloggerilor (mulţi dintre ei consideraţi viitorii jurnalişti ai Americii) nu pare să mai fie apreciat de preşedintele american.

Recent, într-un interviu acordat cotidianului „New York Times”, Barack Obama a declarat că nu mai are timp să se uite pe blogg-uri, pe care le găseşte oricum „simpliste şi departe de realitate”.

Reacţia blogosferei nu a întârziat să apară. Imediat, cel ce la începutul anului era considerat „salvatorul” naţiei americane, a fost arătat cu degetul.

„Lipsa de respect arată că Obama s-a folosit de noi mai mult pentru a-şi transmite mesajele, decât de a le asculta pe ale noastre”, scrie Jeremy Gantz, îndemnându-i pe ceilalţi bloggeri să „arate adevărul” despre fostul idol.

Biografie modificată 

De asemenea, site-ul WorldNetDaily, apropiat dreptei creştine, îl acuză pe Obama că „cenzurează Wikipedia”, modificându-şi propria biografie în cunoscuta enciclopedie on-line.

Din aceasta ar fi fost fost eliminate elemente controversate, cum ar fi amiciţia cu fostul terorist Bill Ayers, sau cea cu reverendul Jeremiah Wright, acuzat deseori de luări de poziţie rasiste. Critici la adresa lui Obama au apărut şi din partea ziariştilor sau chiar a experţilor în diverse domenii.

Planul său pentru salvarea economiei a fost „desfiinţat” în publicaţia „The Boston Globe”, ca şi propunerea recentă de a iniţia un dialog cu „talibanii moderaţi”.

Altă „dezertare“ din echipa lui Barack Obama

Charles Freeman, fost ambasador al SUA în Arabia Saudită şi China, şi-a retras candidatura pentru funcţia de preşedinte al Consiliului naţional pentru Informaţii (CNR), în care ar fi coordonat activitatea a 16 agenţii de profil.

Freeman completează astfel seria retragerilor care lasă posturi vacante în administraţia Obama. Doi candidaţi ce ar fi putut ocupa funcţii importante la Trezorerie s-au retras săptămâna trecută. 
Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Ovidiu Nahoi

    Începe izolarea președintelui Traian Băsescu? Învestirea de astăzi a guvernului Mihai-Răzvan Ungureanu lasă loc acestei întrebări. Continuare

    Fericirea de a îngheţa într-un tren din Bărăgan

    Grigore Cartianu

    Declaraţia săptămânii nu vine de la eterna gâlceavă din Palatul Parla­mentului, ci dintr-un alt palat, situat în apropierea Gării de Nord.

    Nimic pentru România

    Petre Barbu

    N-am scris pentru România şi nici pentru patronii gazetelor. Am scris aşa, ca să mă cred Dumnezeu.

    Boala noastră fără leac

    Radu Paraschivescu

    Există trei borne obligatorii pe traseul suspicionitei româneşti în tranziţie.

    Inaniţia la români

    Dan Străuţ

    La prima vedere, e doar statistică: România – o ţară „eminamente agrară“ – importă mâncare de peste trei miliarde de euro pe an, iar în anul agricol de vârf 2011 importurile agroalimentare au atins recordul istoric de 3,7 miliarde de euro.

    Corupţia ca stare de fapt

    Liviu Avram

    Butada care caracterizează guvernările de stânga-dreapta din România: unii sunt prea hoţi, ceilalţi sunt prea proşti.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole