Prima întârziere în finalizarea privatizării uzinei Daewoo

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Obţinerea acordului de la Bruxelles ar putea duce la ieşirea din graficul convenit cu Ford. Prin contract, vânzătorul (statul) are termen ca până la jumătatea lunii decembrie să aducă

Obţinerea acordului de la Bruxelles ar putea duce la ieşirea din graficul convenit cu Ford.

Prin contract, vânzătorul (statul) are termen ca până la jumătatea lunii decembrie să aducă "autorizarea satisfăcătoare" de la Comisia Europeană că poate acorda ajutoare de stat. Dar, de-abia la sfârşitul lui octombrie va pleca notificarea către Bruxelles, adică la aproape două luni de la semnarea contractului cu Ford.

Contractul semnat pe data de 12 septembrie spune clar: finalizarea operaţiunii de vânzare-cumpărare este condiţionată de îndeplinirea unor condiţii pentru prefinalizare. Printre acestea este trecută furnizarea de către vânzător (stat) a dovezii că GM Daewoo Auto &Technology a oferit o confirmare satisfăcătoare uzinei de la Craiova că îşi poate respecta obligaţia de a furniza piese de schimb pentru automobilele Daewoo fabricate. Practic, trebuie adusă confirmarea că uzina beneficiază în continuare de contractul de licenţă pentru tehnologie din decembrie 2005.

O altă condiţie prevede că vânzătorul trebuie să aducă dovada că Legea pentru aprobarea contractului cu Ford şi contractul în sine au fost "în mod corespunzător notificate pentru analiza ajutorului de stat Comisiei Europene, iar Comisia Europeană a emis o autorizare satisfăcătoare privind acordarea ajutorului de stat, în termen de trei luni de la data semnării".

Prima condiţie prezentată nu pare să pună probleme deosebite: GM - de unde provin majoritatea componentelor -, dar şi Ford au interesul să continue furnizarea de piese de schimb pentru cele circa 200.000 de proprietari de autoturisme Daewoo. Statului român îi rămâne practic rolul de a face legătura între interesele celor doi producători americani.

De altfel, la Craiova va continua chiar producţia de Matiz în perioada următoare, după cum a confirmat ieri Sebastian Vlădescu, şeful Comisiei de Privatizare. În ce priveşte cea de-a doua condiţie, lucrurile sunt mai complicate. O arată faptul că de-abia la sfârşitul lunii viitoare se estimează că va pleca notificarea pentru Bruxelles.

Ford ar fi vrut să intre de mâine la Craiova

"Sunt trei colective care lucrează în prezent la documentaţia destul de elaborată, inclusiv contractul de privatizare şi tot ce se referă la acordarea ajutoarelor de stat", a declarat ieri Sebastian Vlădescu.

Pentru a arăta complexitatea procesului, oficialul spune că, în cazul privatizării BCR, răspunsul Comisiei Europene a venit după "patru luni" (iar, din câte ştim, în acel caz nu s-a pus problema acordării de ajutoare de stat - n.n.). În aceste condiţii, se poate ajunge la ieşirea din graficul convenit cu Ford, cu atât mai mult cu cât data-limită pentru finalizarea tranzacţiei a fost stabilită pentru 30 ianuarie 2008.

"Probabil că dacă nu vom primi până atunci răspunsul de la Bruxelles, vom renegocia această dată", admite secretarul de stat Sebastian Vlădescu. Surse apropiate echipei Ford spun însă că o asemenea întârziere nu este de natură să afecteze contractul. Admit însă că Ford ar fi dorit să intre chiar de mâine la Craiova.

Americanii au vrut confidenţialitatea anexelor

Una din problemele principale care face ca tranzacţia să se mişte cu viteză de melc rămâne problema împărţirii activelor de la Craiova. Aşa cum arătam în "Adevărul" de ieri, în dispută sunt aşa-numitele bunuri principale, pe care Ford doreşte să le păstreze, respectiv activele conexe, care practic nu folosesc producţiei de automobile.

Declarativ, lucrurile par simple. "Ford va păstra trei bunuri principale, iar restul va trece la o nouă societate, care rămâne la stat", spune Sebastian Vlădescu. Dar, chiar dacă declarativ lucrurile par simple, în realitate... listele cu cele două tipuri de bunuri rămân confidenţiale.

"A fost dorinţa partenerilor americani ca aceste anexe cu listele să rămână confidenţiale", precizează şeful Comisiei de privatizare. Faptul că problema nu e deloc simplă e confirmat şi de confidenţialitatea unei alte anexe - procesul de reorganizare, cel care arată practic cum se face împărţirea.

"Bunuri principale" care trec la Ford

terenul de 109 ha al fostei uzine Daewoo şi tot ce se găseşte pe acesta teren la Constanţa, de unde se vor derula exporturile blocurile din Craiova ale foştilor patroni coreeni (primii locatari sunt aşteptaţi să vină de la uzina Ford din Spania).

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite