Preţurile mari la chirii împing magazinele spre periferie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comercianţii şi chiriaşii se acuză reciproc pentru faptul că spaţiile din centrul oraşului rămân goale, iar magazinele din zonă au început să dispară.

Războiul rece dintre proprietarii de spaţii comerciale şi firmele care şi-ar dori să le închirieze lasă zeci de vitrine goale, decorate doar de câte un afiş sec, „Închiriez spaţiu comercial, informaţii la telefon…”.
În ciuda „penuriei” de chiriaşi, tarifele nu scad. „Proprietarii nu scad tarifele şi nu realizează că e mai avantajos să ai un chiriaş constant, decât să ţii spaţiul nefolosit, aşteptând oferte spectaculoase”, spune B.E, agent imobiliar. Chiar şi spaţiile care îşi găsesc chiriaşi dispuşi să plătească sume mari se închid după maxim şase luni, pe motiv de faliment. „După o perioadă relativ scurtă, spaţiile sunt din nou pe piaţă. Nimeni nu îşi permite să plătească asemenea chirii”, spune aceeaşi agentă.

Doar proprietarii spaţiilor neagă criza

O viziunea fel de sumbră are şi Constantin Dudău, administrator al agenţiei imobiliare Operativ Serv din Oradea. „Totul este în picaj, şi nu doar în ultimele câteva luni, ci de câţiva ani”, spune Dudău.
Potrivit proprietarilor gelateriei Marco Polo, care îşi are unul dintre sedii pe bulevardul General Magheru, faptul că se caută chiriaş nu are nicio legătură cu criza.  „Ne mutăm fiindcă deschidem un spaţiu în noul Real”, spune proprietarul Vlad Pop, care susţine că chiria se învârte în jurul sumei de 25 euro/mp.

Existenţa unei crize este negată şi de Ionel Heredea, deţinătorul unui spaţiu comercial din Piaţa Regele Ferdinand. „Magazinul s-a mutat fiindcă avea nevoie de mai mult loc. Criza nu are nicio legătură cu faptul că nu am chiriaş”, spune Ionel Heredea.

Tot mai multe magazine se orientează spre periferie, unde preţul pe metru pătrat este cu cel puţin 10 euro mai mic. Cartiere precum Nufărul şi Rogerius par să înflorească din acest punct de vedere. „Strada Corneliu Coposu a devenit un vad excellent, iar centrul rămâne în urmă. Chiria oscilează între 10 şi 17 euro pe metru pătrat”, spune Elenes Jozsef, agent imobiliar.

Cum comercianţii şi chiriaşii se acuză reciproc pentru situaţia din centrul oraşului, nu este exclus ca vina să nu le aparţină nici unora, nici altora. „Nu se găsesc clienţi pentru aceste spaţii, fiindcă a scăzut consumul. Contextul economic e nefast”, opinează Dan Octavian, director executiv la Federaţia Patronilor Bihor.

„Foştii chiriaşi ai spaţiilor din centru nu îşi mai permit plata chiriilor de aici şi preferă să se mute“.
Constantin Dudău, Administrator agenţie imobiliară

Exemple de tarife

Chiria lunară în zona Bulevardului Magheru, pentru spaţiile comerciale, este de circa 20 de euro/mp. În zona Primăriei Oradea, preţul este de aproximativ 35 - 45 de euro/mp. Pe strada Iuliu Maniu, pe o suprafaţă de 45 mp, utilizabilă ca spaţiu comercial, se cere un tarif de 450 de euro, plus TVA, lunar. În cartiere chiria oscilează între 10 şi cel mult 20 de euro/mp.

Opinia specialiştilor

Dan Octavian, director Federaţia Patronilor Bihor
„Au scăzut cifrele de afaceri ale firmelor, astfel încât acestea nu îşi permit să mai plătească 50 euro/mp”

Elenes Jozsef, agent imobiliar
„Foştii chiriaşi ai spaţiilor din centru nu îşi mai permit plata chiriilor de aici şi preferă să se mute“.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite