Preţul energiei electrice rămâne neschimbat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preţul energiei electrice rămâne neschimbat
Preţul energiei electrice rămâne neschimbat

Preşedintele Autoritatăţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Petru Lificiu, a anunţat astăzi că preţurile energiei electrice pentru consumatorii casnici şi cei industriali vor rămâne neschimbate, de la 1 iulie.

În 5 mai, Petru Lificiu anunţase că este posibilă o ieftinire a electricităţii, de la 1 iulie, nu doar pentru gazele naturale.

"Pe parcursul lunilor mai şi iunie, autoritatea a analizat şi a luat în calcul mai mulţi factori. A centralizat solicitările operatorilor din furnizare şi distribuţie, a făcut o estimare a condiţiilor actuale de pe piaţă, a ţinut cont de scăderea consumului în primele cinci luni ale anului şi de evoluţia producţiei la diferite tipuri de centrale (hidro, cărbune, nuclear), s-a luat în calcul evoluţia încasărilor companiilor, dar şi preţurile combustibililor", a precizat Petru Lificiu, citat de NewsIn.

Potrivit preşedintelui ANRE, s-a structurat dimensiunea reducerilor posibile, s-a calculat impactul reducerilor la consumatori şi, totodată, autoritatea a previzionat preţul la combustibili pe următoarele şase-nouă luni, care va fi în creştere, precum şi evoluţia consumului intern de energie.

"Impactul economic al unei posibile reduceri era nesemnificativ. Şi am evitat posibile dezechilibre în lanţ", a adăugat Lificiu.

Gazele s-au ieftinit cu 5%, începând cu 1 iulie, pentru toţi consumatorii.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite