Preţul gazelor nu va creşte în toamnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preţul gazelor nu va creşte în toamnă
Preţul gazelor nu va creşte în toamnă

Preţul gazelor pentru populaţie nu va creşte în această toamnă şi chiar există posibilitatea de a scădea cu câteva procente, a declarat preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Petru Lificiu, la Realitatea TV.

Acesta a adăugat că nici în cazul preţului energiei electrice nu se aşteaptă la creşteri în această toamnă.

De regulă, preţul final al gazelor se ajustează de patru ori pe an, la începutul fiecărui trimestru, iar tarifele la electricitate, de două ori pe an, în ianuarie şi iulie.

La începutul lunii iulie, Lificiu a declarat, pentru „Adevărul”, că ANRE are în vedere păstrarea tarifelor actuale la gaze pentru tot restul anului, deşi preţul de import va creşte în ultimul trimestru la 290 de dolari pe mia de metri cubi, de la 270 de dolari pe mia de metri cubi, cât este în prezent.

Gazele de import au o pondere de circa 22% în totalul consumului naţional, în perioada iulie-septembrie.

ANRE a redus preţului gazelor cu 5% de la 1 iulie 2009, după ce, la 1 mai, gazele se ieftiniseră cu 3%. În primele şase luni ale anului, consumul naţional de gaze a scăzut cu 18% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Preţul electricităţii a fost modificat ultima dată la 1 iulie 2008, când energia pentru populaţie s-a scumpit cu 4,4%, iar preţul mediu s-a majorat cu 5,3%. Consumul de electricitate a scăzut cu 9,1% în primul semestru al acestui an.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite