Preşedintele ANI, Cătălin Macovei: Raportul CE pe justiţie, din iulie, va fi catastrofal din cauza formei în care legea ANI a trecut de Parlament

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cătălin Macovei, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Integritate
Cătălin Macovei, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Integritate

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate, Cătălin Macovei, se aşteaptă ca raportul Comisiei Europene pe Justiţiei, din iulie, să fie unul "catastrofal", cu sancţiuni la adresa autorităţilor române, din cauza felului în care legea ANI a trecut de Parlament în urma reexaminării. Potrivit acestuia, partidele s-au coalizat împotriva instituţiei.

"Şi asta (interesul faţă de ANI, n.r.) cu siguranţă se va reflecta în raportul catastrofal pe justiţie, care va fi publicat în luna iulie şi care se pare că va prevede şi sancţiuni faţă de statul român", a adăugat el, refuzând să dea detalii, deoarece nu le deţine, precizând însă că este vorba de "sancţiuni pe Mecanismul de Cooperare şi Verificare".

Senatorii au votat legea ANI în forma decisă de comisii

"Am văzut în şedinţa de ieri, ca şi data trecută, şedinţă prezidată de domnul senator Gyorgy Frunda, o coalizare teribilă a clasei politice împotriva acestor instrumente de control al averilor şi nu pot să bănuiesc decât faptul că este vorba de legiferare în interes personal. Probabil că aceşti domni se tem de faptul că Agenţia, în momentul în care ar avea instrumente eficiente de control al averilor s-ar putea îndrepta inclusiv împotriva lor, dacă nu cumva a făcut-o până acum, iar dumnealor în felul ăsta se apără în felul acesta de posibile repercusiuni asupra lor", a comentat la RFI Macovei prevederile legii ANI în urma reexaminării de către Parlament.

Potrivit acestuia, ambasede străine au făcut lobby pentru forma legii în acord cu recomandările preşedintelui. "După cum aţi văzut, rezultatul acestui lobby a fost zero", a precizat Macovei.

Preşedintele ANI a precizat că, potrivit noii forme pe care o are legea de funcţionare a instituţiei, "ANI nu va mai putea pe partea de control a averilor decât să sesizeze Parchetul şi ANAF, ceea ce, evident, înseamnă că se va ocupa doar de averile obţinute în mod ilicit, iar partea de avere nejustificată va scăpa de sub controlul Agenţiei".

Potrivit acestuia, ANI se va ocupa în continuare de incompatibilităţi şi conflicte de interese. "Un punct foarte important adoptat de Camera Deputaţilor a fost tăiat ieri la Senat – cel privitor la înscrierea în declaraţia de interese a contractelor pe care titularul şi rudele sale de gradu I le-ar avea cu statul", a explicat Macovei nemulţumirile pe care le are vizavi de forma legii.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite