Preşedintele acuză mafia de la masa guvernului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu a lansat, ieri, un nou atac dur la adresa Executivului, avertizând că "de prea multe ori, mafia a ajuns pe masa guvernului"."Trebuie să vedem de ce unii au primit

Preşedintele Traian Băsescu a lansat, ieri, un nou atac dur la adresa Executivului, avertizând că "de prea multe ori, mafia a ajuns pe masa guvernului".
"Trebuie să vedem de ce unii au primit scutiri de plăţi prin acte normative, plăţi de obligaţii la bugetul de stat, trebuie să vedem de ce alţii nu au primit şi lucrurile au pornit de la guvern, au fost validate de parlament, care nu e informat, au fost promulgate şi de preşedinte, dar am certitudinea că avem obligaţia să dăm ceasul înapoi", a spus Băsescu. Deşi a precizat, prudent, că doar atenţionează actualul guvern - "nu pentru că am vreo suspiciune" -, şeful statului a cerut Ministerului de Interne să verifice toate actele normative emise în ultimii zece ani, pentru a constata dacă unele nu au fost emise în favoarea unor "grupuri de tip mafiot".
"Atenţionez şi actualul guvern, nu pentru că am vreo suspiciune, ci doar îl atenţionez să renunţe la practicile anterioare. Sau să nu cadă în plasa practicilor anterioare", a afirmat, oarecum contradictoriu, Traian Băsescu. În afara acestei acuzaţii, care a vizat întregul Executiv, Băsescu a aplicat câteva lovituri şi premierului Tăriceanu, ministrului sănătăţii, Eugen Nicolăescu, şi celui al Economiei, Codruţ şereş. Lui Tăriceanu - care zilele trecute a cerut elaborarea unui cod de conduită care să reglementeze raporturile dintre guvern şi justiţie - şeful statului i-a transmis că nu va permite nici o interferenţă a Executivului în treburile justiţiei. "Cred că avem legi şi trebuie să le respectăm. Nu avem nevoie să creăm alte mecanisme, care să dea impresia că puterea judecătorească este pusă sub controlul puterii executive", a afirmat Băsescu. Nici ministrul sănătăţii nu a scăpat de criticile preşedintelui României. "Mă uitam la jalnicele reacţii ale refuzului de punere în aplicare a hotărârilor judecătoreşti ale ministrului sănătăţii. Cum mai putem cere respect de la un om simplu?", a întrebat, retoric, şeful statului. El s-a referit la faptul că, după ce justiţia a suspendat un ordin de demitere a senatorului PSD Sorin Oprescu de la conducerea Spitalului Municipal, Nicolăescu a emis un al doilea ordin, cu un conţinut identic. Ulterior, Oprescu a câştigat în justiţie dreptul de a rămâne director la acest spital până cauza se judecă pe fond. În sfârşit, Băsescu s-a răfuit şi cu ministrul Codruţ şereş, cel care, acum două săptămâni, l-a acuzat pe şeful statului de "tăinuire"."A fost cât pe ce ca un domn care îmi spunea că ar trebui să răspund pentru tăinuire să ne pricopsească cu o alocare directă de contracte - să repetăm Porţile de Fier 1 şi 2", a afirmat Traian Băsescu. El a criticat astfel un acord încheiat în 2005 de Ministerul Economiei cu autorităţile elveţiene, acord care prevedea acordarea unor lucrări prin achiziţie dintr-o singură sursă. Săptămâna trecută, guvernul a suspendat această prevedere din acord.
şeful statului, în luptă cu morsele competente
Preşedintele Traian Băsescu a vorbit, ieri, la bilanţul Ministerului Administraţiei şi Internelor, despre "un acvariu în care grupuri de interese nelegitime se zbat pentru discreditarea instituţiilor statului". El a apărat-o pe Monica Macovei, spunând că aceste grupuri de interese încearcă să discrediteze "miniştrii, să spunem al justiţiei". "Când te uiţi în spate şi îi vezi susţinerile, îţi dai seama care este grupul de interese nelegitime, pe care le susţine doar pentru că are acces pe televiziuni, şi are acces la scris. şi aseară aţi putut vedea o astfel de morsă competentă la televizor care explica cum e cu grupurile de interese din jurul preşedinţiei, mai cu o seară înainte era altul care explica alte grupuri de interese nelegitime, şi tot aşa. (?) Veţi vedea trusturi de presă care se bat cu alte trusturi de presă, pentru că în spatele lor se află nişte patroni care ori apără RAFO, ori apără ROMPETROL, ori apără ilegalităţile de la FNI, ori apără, sau pun sub mantia neştiinţei acţiunile viguroase de a pune mâna pe cât mai multe SIF-uri, ori aflăm că vrem să participăm la privatizarea CEC, pentru că tot controlam nişte SIF-uri, şi mulţi dintre dumneavoastră ştiţi bine despre ce vorbesc", a spus Băsescu. El a insistat asupra faptului că există grupuri de interese care domină mass-media şi o utilizează pentru discreditarea instituţiilor statului.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite