Presedintele Iliescu someaza guvernul sa indulceasca reformele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La nevoie, Iliescu va folosi pentru asta atributiile sale constitutionale

Presedintele Iliescu considera obligatorii reformele economice, sociale si politice necesare incheierii negocierilor cu UE. El sustine aceste reforme, dar in acelasi timp este de parere ca ele trebuie dublate de masuri sociale care sa contracareze efectele nedorite asupra populatiei. La intrebarea cum va reusi presedintele sa impace reformele economice cu masurile sociale, purtatorul de cuvant al administratiei prezidentiale, Corina Cretu, a declarat ieri, in cadrul unei conferinte de presa: "Presedintele Iliescu a sustinut intotdeauna reformele economice si le sustine, le considera obligatorii, chiar daca va fi nevoie a face apel la atributiile sale constitutionale pentru a mai indulci costul acestor reforme". Saptamana viitoare, presedintele Iliescu va prezida sedinta Guvernului, in care va fi prezentat si discutat planul de masuri privind aderarea Romaniei la UE. Punctul de vedere al sefului statului este acela ca planul de masuri trebuie discutat si cu liderii partidelor de opozitie si cu reprezentantii societatii civile, pentru a determina o actiune mai eficienta in Parlament, in vederea adoptarii cadrului legal necesar integrarii europene. Printre prioritatile presedintelui se mai numara si reforma institutiilor statului. Ion Iliescu va veghea ca aceasta sa fie facuta astfel incat sa raspunda asteptarilor si nevoilor cetatenilor "care au motive intemeiate sa fie nemultumiti de modul in care sunt tratati de multi dintre functionarii statului". Totodata, Ion Iliescu va sprijini ferm masurile de reducere a birocratiei si de combatere a coruptiei. La inceputul saptamanii viitoare, Ion Iliescu se va intalni si cu o delegatie PSD. Liderii partidului de guvernamant vor prezenta sefului statului prioritatile partidului in acest an, inclusiv cele referitoare la integrarea in Uniunea Europeana si il vor informa despre discutiile purtate in Comisia parlamentara pe marginea adoptarii legilor electorale. De altfel, presedintele Iliescu intentioneaza ca in acest an sa sustina un dialog permanent cu toate partidele si cu societatea civila pentru a asigura o campanie electorala civilizata si un climat de stabilitate economica si sociala intr-un an electoral.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite