Presedintele Iliescu vrea sa elimine pragul de prezenta la alegeri
0Renuntarea la rata de participare de 50% pentru validarea scrutinelor ar putea sa se faca incepand chiar de anul viitor, a anuntat, ieri, presedintele Ion Iliescu, dupa ce a participat la sedinta
Renuntarea la rata de participare de 50% pentru validarea scrutinelor ar putea sa se faca incepand chiar de anul viitor, a anuntat, ieri, presedintele Ion Iliescu, dupa ce a participat la sedinta Parlamentului privind validarea referendumului pentru Constitutie. Presedintele a reluat teza pe care o expusese la inceputul saptamanii, seful statului fiind primul care a enuntat ipoteza eliminarii celor 50 de procente: "Este falsa teza celor care il acuza pe Iliescu de ignorarea regulilor democratice. Nu, din contra! Respectul regulilor democratice este sa ii iei in considerare pe cei care se pronunta la vot si sa-i respectam pe cei care se pronunta. De ce pe cei care se pronunta sa-i sanctionam si sa-i obligam sa vina a doua oara pentru ca unii nu vor sa vina la vot? Este un principiu care se practica in toata lumea democratica". Iliescu s-a referit la scrutinele anterioare, in care a fost necesara organizarea a doua tururi, la ultimul acceptandu-se si o prezenta de 30%. "Pai, atunci de ce sa nu eliminam din start acest lucru? Ca n-avem nevoie de aceasta limita", a adaugat presedintele. Cat priveste criticile, formulate in special de PD si PNL, cum ca renuntarea la acest prag ar fi o incalcare a normelor democratice, Ion Iliescu apreciaza ca s-ar intampla asa numai daca s-ar ingradi dreptul la vot al cetatenilor. "Dar cand se creeaza toate conditiile ca fiecare sa-si exprime votul, pro sau contra, el opteaza sa se abtina. Foarte bine! Deci, este regula luarii in calcul a celor care voteaza pentru sau contra. De ce sa mentinem cheltuieli suplimentare de fiecare data cand nu se intruneste la prima infatisare tot electoratul? Si sa refacem a doua oara cand, de regula, prezenta este mai slaba decat prima, cheltuieli in plus, iar principiul este acelasi", a adaugat Iliescu. El s-a declarat pentru renuntarea la acest prag in viitorul an, care este unul electoral, in special la alegerile locale. In aceasta privinta, intre Iliescu si liderii PSD exista un acord total. Imediat dupa ce seful statului si-a exprimat aceasta parere, atat presedintele PSD, Adrian Nastase, cat si liderul executiv Octav Cozmanca s-au grabit sa fie de acord. Cozmanca a precizat ca aceasta prevedere ar putea figura printre modificarile ce urmeaza a fi aduse legilor electorale, pana la sfarsitul acestui an.