Presa occidentală: UE, nemulţumită de România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a spus că UE şi-a pierdut încrederea în România
Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a spus că UE şi-a pierdut încrederea în România

Principalele publicaţii din lume au alocat spaţii largi pentru prezentarea concluziilor raportului pe justiţie,  făcut public de şeful Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.

Evenimentele de pe scena politică autohtonă au atras, în ultima perioadă, atenţia presei internaţionale. Lansarea raportului Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) a reprezentat un nou subiect pentru jurnaliştii străini. Ziarele, agenţiile de presă şi televiziunile internaţionale au alocat spaţii importante pentru a pune sub lumină evenimentele politice de la Bucureşti.

Cele mai multe publicaţii se referă la corupţia din România, la implicarea politicului în sistemul juridic şi în instituţiile statului şi la manevrele de pe scena politică. Deşi apărem alături de Bulgaria în materialele din presa străină, aproape toate titlurile se referă la scandalul politic de la Bucureşti şi la criticile pe care le-am primit de la Uniunea Europeană. Majoritatea articolelor adoptă un ton oarecum echidistant, concentrat pe raportul MCV, dar sunt şi materiale de opinie, precum cel de pe blogul „The Telegraph", care concluzionează că ne îndreptăm spre despotism şi care au ca ilustraţie fotografia lui Nicolae Ceauşescu.


BBC: „Comisia Europeană critică dur România din cauza corupţiei de stat"

Comisia Europeană a criticat explicit România din cauză că nu a reuşit să taie rădăcinile corupţiei şi din cauza influenţei politicului asupra instituţiilor statului, notează site-ul de ştiri al BBC. Presiunea pe care a pus-o Guvernul României pe sistemul juridic pune reformele în pericol, potrivit Executivului Uniunii Europene. Vocile raportului Comisiei pentru România sunt îngrijorate de nerespectarea legilor, punând accent pe lupta dintre primul ministru Victor Ponta şi preşedintele Traian Băsescu, mai scrie BBC.

The Wall Street Journal: „Europa critică România din cauza mişcărilor politice"

Uniunea Europeana a criticat Guvernul României, unul dintre cei mai noi şi mai săraci membri ai Uniunii, spunând că mişcările politice au zdruncinat tânărul regim democratic al ţării şi a cerut extinderea monitorizării pentru a asigura funcţionarea legilor, scrie „Wall Street Journal" în ediţia online. Noul Guvern al României, cu orientări de stânga, a folosit, în ultimele săptămâni, ordonanţe de urgenţă, una dintre ele ţintind limitarea puterii Curţii Constituţionale şi a schimbat reguli pentru a porni o campanie de înlăturare a preşedintelui de centru - dreapta, Traian Băsescu.

Telegraph: „România alunecă, pe neobservate, spre despotism"

România se află la limită - politic şi geografic. Călătoreşte spre Vest şi vei găsi teritorii mai mult sau mai puţin democratice. Călătoreşte spre Est şi nu vei găsi multe locuri în care guvernele se schimbă paşnic, în urma rezultatului unor alegeri.  Putem pierde din vedere cât de rar şi cât de fragil este un guvern parlamentar sub conducerea legii. Triumful modelului vestic, sau adeziunea României la el, nu este inevitabil, notează comentatorul conservator Daniel Hannan, pe blogul publicaţiei „The Telegraph".

Le Temps: „România şi Bulgaria, integrare cu forcepsul"

Presiunile UE au condus, înainte de toate, la promulgarea de noi legi şi crearea de noi instituţii, însă schimbarea moravurilor politice este mult mai lentă, arată rapoartele MCV asupra României şi Bulgariei publicate miercuri de CE, potrivit unei analize scrise de Richard Werly în ediţia electornică a cotidianului elveţian „Le Temps". Uniunea Europeană îi poate mulţumi lui „Viktor" Ponta care, atacându-l frontal pe Băsescu în speranţa că va fi destituit prin referendumul din 29 iulie, a scos în prim-plan problema statului de drept şi a bunei funcţionări a sistemului judiciar.

AFP: Bruxelles-ul acuză România că i-a „zdruncinat" încrederea

Comisia Europeană a criticat dur, miercuri, atingerile aduse de guvernul român statului de drept, care au „zdruncinat" încrederea UE, şi au plasat ţara sub supraveghere intensă pentru a o constrânge să respecte normele democraţiei, notează AFP. În timp ce Bulgariei i s-a fixat un termen de un an şi jumătate, până la sfârşitul lui 2013, pentru a-şi pune în aplicare reformele, România a fost plasată sub supraveghere intensă, cu o listă precisă de cerinţe a căror punere în aplicare va fi evaluată de Bruxelles la sfârşitul anului, mai scrie AFP.

Le Monde: „Bucureştiul va rata forţarea intrării în Schengen"

Cu un asemenea bilanţ, Bucureştiul va rata, fără îndoială, unul dintre principalele sale obiective, şi anume forţarea intrării în spaţiul Schengen, comentează „Le Monde. Bucureştiul încearcă în acest moment să obţină susţinere, în special la Paris şi Lisabona, dar Olanda, principalul oponent faţă de extinderea Schengen, şi-a consolidat motivele pentru care se opune intrării României şi Bulgariei. Mai mulţi comisari europeni au încercat, joi dimineaţă, să atenueze proporţia criticilor împotriva Bucureştiului pentru a nu complica şi mai mult situaţia politică din ţară, adaugă cotidianul francez.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite