Presa britanică critică dur restricţiile impuse românilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Efectul legii: creşterea muncii la negru şi a vagabondajului

aderarea la UE, presa din Albion a criticat dur măsurile luate de guvernul britanic, susţinând că acestea nu vor avea alt efect decât amplificarea fenomenului muncii la negru. Opinie separată fac tabloidele britanice care susţin că decizia nu este decât una de faţadă, o "păcăleală". Amenda pentru cei prinşi că lucrează la negru este de 1.000 de lire sterline.
"The Independent": "Varianta cea mai proastă"
Cotidianul "The Independent" subliniază că românii şi bulgarii vor deveni probabil victimele economiei la negru, atât timp cât au dreptul să călătorească în Marea Britanie, dar nu să şi muncească. "Guvernul britanic nu a făcut altceva prin adoptarea acestor măsuri decât să pună paie pe focul isteriei antiimigraţie, slăbind economia naţională şi insultându-i gratuit pe vecinii europeni", scrie "The Independent". BBC susţine că decizia a fost una politică, dictată de campania electorală şi întreţinută de presa tabloidă.
"The Guardian": Reid trebuie să-i mulţumească împăratului Traian
Cotidianul "The Guardian" îi recomandă ministrului de interne John Reid să îi mulţumească împăratului roman Traian, în cazul în care reuşeşte să scape de efectul politic al fragilului său plan de control al imigraţiei. Publicaţia scrie că, după cucerirea Daciei, Traian le-a dat românilor o limbă latină cu care se descurcă mai uşor în Spania şi Italia.
"Financial Times" plânge de mila serviciului de imigraţie
"Financial Times" scoate în evidenţă contrastul izbitor între primirea făcută statelor care au aderat în 2004 şi cea pregătită pentru România şi Bulgaria. Cotidianul subliniază că Executivul de la Londra nu îşi poate asuma riscul unor noi subestimări grave ale numărului imigranţilor, avertizând că aplicarea restricţiilor va fi dificilă pentru serviciul de imigraţie britanic, care nu funcţionează la capacitate maximă. Sub titlul "Încă o promisiune fără acoperire din partea Ministerului de Interne", publicaţia "The Daily Telegraf" susţine că măsurile adoptate nu pot fi aplicate.
"The Sun": "Păcăleală!"
Tabloidele, în frunte cu "The Sun", susţin că măsurile adoptate de Ministerul de Interne britanic sunt doar de faţadă şi nu reprezintă nicio formă de restricţie, calificându-le drept o "păcăleală". Acestea subliniază contrastul între limitarea dreptului la muncă şi libertatea de mişcare pe care o vor avea cetăţenii români şi bulgari.
Angajatorii britanici se bucură, rezidenţii români sunt îngrijoraţi
Mai multe organizaţii ale angajatorilor britanici au salutat planurile de restrângere a accesului muncitorilor români şi bulgari. O singură nemulţumire au: că vor fi nevoiţi să investigheze "cine este muncitor legal şi cine nu". Cătălin Dobrescu, un rezident român de 31 de ani ce locuieşte la Londra, declară în "Financial Times" că planurile ministrului John Reid îl afectează şi pe el, transformându-l într-o "ţintă pentru critici" prin distrugerea reputaţiei românilor şi bulgarilor care deja muncesc de ani de zile în Marea Britanie.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite