Premiu pentru vânătorii de vulpi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul focarelor de rabie din judeţul Suceava a ajuns la 14, iar autorităţile sunt în alertă În judeţul Suceava medicii veterinari au confirmat al 14-lea caz de turbare la animale din

Numărul focarelor de rabie din judeţul Suceava a ajuns la 14, iar autorităţile sunt în alertă

În judeţul Suceava medicii veterinari au confirmat al 14-lea caz de turbare la animale din acest an. Populaţia din zonele unde s-au înregistrat aceste focare de rabie a intrat în alertă, iar autorităţile caută soluţii pentru a stopa acest fenomen.

Acţiunea de împuşcare a vulpilor nu se anunţă prea simplă. Nicolae Goicea, preşedintele Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Suceava, a precizat că în judeţ există în acest moment peste 1.950 de vulpi, în timp ce efectivele normale din această specie nu ar trebui să depăşească 500.

"Toţi câinii fără stăpân vor fi împuşcaţi"

Ultimul caz de turbare s-a înregistrat acum două zile, ridicând la 14 numărul focarelor de rabie înregistrate în judeţul Suceava de la începutul anului. Îngrijorător este că ultimele 12 situaţii s-au consemnat într-un interval foarte scurt: două luni şi jumătate.

În urma acestor evenimente, în municipiul Vatra Dornei şi localităţile aflate pe o rază de 30 de km a fost impusă carantină. "Toţi câinii fără stăpân din această zonă vor fi împuşcaţi, iar animalele din gospodării vor fi vaccinate antirabic", a declarat Petrea Dulgheru, directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare Suceava.

Din cauza acestei creşteri alarmante a focarelor de rabie, autorităţile sanitar-veterinare sucevene au luat decizia de a-i stimula financiar pe vânători în acţiunea de împuşcare a vulpilor. Pentru a încuraja acţiunea de împuşcare a vulpilor, conducerea Direcţiei Sanitar-Veterinare Suceava a promis că vânătorii vor fi recompensaţi. Fiecare exemplar împuşcat le va aduce vânătorilor câte 50 de lei, cu condiţia ca animalul să fie prezentat la laboratorul Direcţiei Sanitar-Veterinare din Suceava.

Premiul instituit pe cap de vulpe împuşcată a fost stabilit, deocamdată, la 50 de lei, dar conducerea Direcţiei Sanitar-Veterinare Suceava speră să convingă şi alte instituţii să se alăture acestui proiect pentru a creşte suma acordată vânătorilor. Dulgheru a explicat şi raţiunile pentru care a decis să-i premieze pe cei care împuşcă vulpi. "În orice nou focar de rabie care apare trebuie să cheltuim în jur de 20.000-30.000 de lei pentru vaccinarea animalelor sănătoase. Prin acordarea premiului de 50 de lei pentru fiecare vulpe împuşcată, costurile se reduc la maxim 10%", a spus Dulgheru.

"Partidele pentru vânarea vulpilor vor fi destul de dificile. În plus, un cartuş cu cinci alice, cu care un vânător cu experienţă pune la pământ o vulpe, costă în jur de doi lei. Prin acordarea acestor premii, vânătorii vor putea
să-şi acopere cheltuielile şi cred că vor fi interesaţi să participe la acţiunile de împuşcare a vulpilor", a declarat Nicolae Goicea. Prima partidă de împuşcare a vulpilor va avea loc mâine, în zona Vatra Dorna, şi va continua duminică de duminică până la sfârşitul acestui an.

Focare de rabie la Vipereşti - Buzău

Medicii epidemiologi din cadrul Autorităţii de Sănătate Publică (ASP) Buzău supraveghează 13 persoane, din comuna Vipereşti, care au intrat în contact cu o vulpe bolnavă de rabie. "Săptămâna trecută, cinci copii şi opt adulţi, din comunitatea de rromi din Vipereşti s-au jucat cu o vulpe care s-a dovedit ulterior a fi bolnavă de rabie. Ei au refuzat iniţial vaccinul antirabic, dar am reuşit să-i convingem cu ajutorul primarului", a declarat medicul Viorica Mihalaşcu, directorul adjunct al ASP Buzău.

Numai în cursul săptămânii trecute, au fost confirmate patru focare de rabie în judeţul Buzău. "A fost găsit un câine bolnav de rabie la Haleş şi trei vulpi turbate la Vipereşti, Cernăteşti şi Balta Albă", a precizat directorul adjunct al ASP Buzău. În ultimele luni au fost descoperite în judeţ 12 cazuri de animale confirmate cu rabie, şase vulpi, patru câini şi doi boi, precum şi două pisici suspecte de turbare. (Iulian Bunilă)

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite