Premii pentru excelenţa în Educaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gala s-a desfăşurat într-o atmosferă elegantă, într-o sală din Palatul Parlamentului
Gala s-a desfăşurat într-o atmosferă elegantă, într-o sală din Palatul Parlamentului

Cei mai buni oameni din Educaţie au fost premiaţi aseară, în cadrul unei gale festive organizate de Fundaţia „Dinu Patriciu“.

Tineri, profesori, oameni de afaceri şi politicieni, toţi puşi la patru ace, s-au adunat aseară la Sala Unirii a Palatului Parlamentului din Capitală pentru a participa la Gala Premiilor în Educaţie, eveniment anual organizat de Fundaţia „Dinu Patriciu". Dintre invitaţi, printre primii veniţi s-au numărat fostul preşedinte Emil Constantinescu, decanul Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti, Liviu Papadima, directorul general al Institutului de Fizică Atomică de la Măgurele, Nicolae Zamfir şi fostul ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu. 

Cinci premii pleacă în Moldova

Câştigătorii premiilor I de la cele cinci dintre cele 11 secţiuni ale Galei provin din Moldova. Astfel, Elevul anului 2010-2011 este Bogdan Baciu, care studiază la Colegiul Naţional „Nicu Gane" din Fălticeni, judeţul Suceava. Tot din Suceava vine şi Daniela Ceredeev, dascăl la Şcoala cu clasele I-VIII din Vatra Dornei, câştigătoarea categoriei Profesorul preuniversitar al anului. La secţiunea Educatorul/Învăţătorul anului, premiul I a fost acordat Mirelei Spiţă, de la Şcoala cu clasele I-VIII „Alexandru Ioan Cuza" din Bacău.

Juriul Galei Premiilor în Educaţie 2011 a acordat titlul de Şcoala anului Colegiului Naţional „Emil Racoviţă" din Iaşi. La fel, Cercetătorul anului vine de la Iaşi. Trofeul a fost înmânat lui Luchian Tudor de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza".La celelalte secţiuni, câştigătorii provin din toată ţara: Studentul anului - Adriana Corina Stanciu, de la Facultatea de Medicină din Bucureşti, Profesorul universitar al anului - Denis Ibadula, de la Universitatea Ovidius din Constanţa, iar Facultatea anului este cea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca. Premiul Bibliotecarul anului i-a revenit Mariei Grancea. Aceasta activează în cadrul Bibliotecii Orăşeneşti Avrig din judeţul Sibiu.

Premii între 2.000 şi 30.000 de euro

Faţă de ediţiile anterioare, Gala Premiilor în Educaţie 2011 a introdus anul acesta premiile de popularitate, împărţite pe baza voturilor adunate de fiecare concurent pe o pagină de internet personală. Adevărul Holding a înmânat câştigătorilor toate premiile de ­popularitate. Pe lângă premiile în bani, ediţia de anul acesta a acordat şase distincţii de merit şi recunoaştere pentru contribuţia la dezvoltarea sistemului educaţional.

Trofeele au plecat către profesorul Adrian Curaj - director general al Unităţii Executive pentru Finanţarea Învăţământului Superior, Cercetării, Inovării şi Dezvoltării, Leslie Hawke şi Maria Gheorghiu de la Asociaţia Ovidiu Rom, Traian Brumă - cofondator al Centrului de Resurse pentru Organizaţiile Studenţeşti, prestigioasa revistă Gazeta Matematică, compania Petrom - iniţiatoarea proiectului „Şcoala lui Andrei" şi Institutul Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei". Anul acesta, Gala Premiilor în Educaţie a acordat premii în valoare totală de 250.000 euro.  Fiecare dintre câştigători a plecat acasă cu o diplomă, dar şi cu un premiu a cărui valoare a variat, în funcţie de categorie, între 2.000 şi 30.000 euro.

250.000 de euro este valoarea totală a premiilor oferite aseară de Fundaţia „Dinu Patriciu" câştigătorilor Galei Premiilor în Educaţie.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite