Premii pentru excelenţa în Educaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elevul anului este Bogdan Baciu, de la Colegiul Naţional „Nicu Gane“ din Fălticeni, judeţul Suceava
Elevul anului este Bogdan Baciu, de la Colegiul Naţional „Nicu Gane“ din Fălticeni, judeţul Suceava

Cei mai buni oameni din Educaţie au fost premiaţi aseară, în cadrul unei gale festive organizate de Fundaţia „Dinu Patriciu“.

Tineri, profesori, oameni de afaceri şi politicieni, toţi puşi la patru ace, s-au adunat aseară la Sala Unirii a Palatului Parlamentului din Capitală pentru a participa la cea de-a treia ediţie a Galei Premiilor în Educaţie, eveniment anual organizat de Fundaţia „Dinu Patriciu". „Din lungile drumuri prin lume am învăţat că nu poţi fi cu adevărat om de afaceri, trebuie să fii un iubitor de cultură. Asta nu e o vorbă aruncată, ci o absolută necesitate care îţi dă capacitatea de a transforma visul în viziune, de a face o sinteză între ce îţi doreşti şi ce e posibil", a afirmat, aseară, Dinu Patriciu.

Iar Peter L. Imre, director general al Adevărul Holding, a spus: „Se vorbeşte mult despre criză, despre un viitor incert. Cred că existenţa acestor premii într-o perioadă grea dovedeşte că cei dedicaţi nu ţin cont de greutăţi sau, dimpotrivă, ştiu că singura soluţie de ieşire din criză o reprezintă cunoaşterea şi educaţia".

Cinci premii pleacă în Moldova

Câştigătorii premiilor I de la cele cinci dintre cele 11 secţiuni ale Galei provin din Moldova. Astfel, Elevul anului 2010-2011 este Bogdan Baciu, care studiază la Colegiul Naţional „Nicu Gane" din Fălticeni, judeţul Suceava. Bogdan se consideră „produsul educaţiei nonformale şi a celei formale" şi a felicitat fundaţia pentru că premiază şi voluntariatul.

Tot din Suceava vine şi Daniela Ceredeev, dascăl la Şcoala cu clasele I-VIII din Vatra Moldoviţei, câştigătoarea categoriei Profesorul preuniversitar al anului. „Îmi doresc să am puterea şi înţelepciunea să îmi duc cariera mai departe, carieră care este ca un munte pe care, cu cât urci mai sus, cu atât vezi mai departe", a declarat aseară Daniela Ceredeev.

Profesorul preuniversitar al anului: Daniela Ceredeev (stânga) din Vatra Moldoviţei, Suceava 



La secţiunea Educatorul/Învăţătorul anului, premiul I a fost acordat Mirelei Spiţă, de la Şcoala cu clasele I-VIII „Alexandru Ioan Cuza" din Bacău. Cea mai bună educatoare a venit la gală cu trei gânduri colorate: „unul verde, către Dumnezeu, unul orange, pentru fiica mea şi pentru elevii mei, cărora le dedic acest trofeu, şi un ultim gând, albastru, de linişte, către Fundaţia „Dinu Patriciu". Juriul Galei Premiilor în Educaţie 2011 a acordat titlul de Şcoala anului Colegiului Naţional „Emil Racoviţă" din Iaşi. La fel, Cercetătorul anului vine de la Iaşi. Trofeul a fost înmânat lui Luchian Tudor de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza".

Profesorul preuniversitar al anului: Daniela Ceredeev (stânga) din Vatra Moldoviţei, Suceava

La celelalte secţiuni, câştigătorii provin din toată ţara: Studentul anului - Adriana Corina Stanciu, de la Facultatea de Medicină din Bucureşti, Profesorul universitar al anului - Denis Ibadula, de la Universitatea Ovidius din Constanţa, iar Facultatea anului este cea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca. Premiul Bibliotecarul anului i-a revenit Mariei Grancea. Aceasta activează în cadrul Bibliotecii Orăşeneşti Avrig din judeţul Sibiu. Cel mai bun proiect educaţional a fost desemnat „Educatiff", al Asociaţiei pentru Promovarea Filmului Românesc din Bucureşti.

Învăţătoarea anului: Mirela Spiţă (stânga), Şcoala  „Alexandru Ioan Cuza“ din Bacău



Premii de 250.000 de euro

„Unii dintre cei premiaţi se vor îndrepta şi spre domeniul hulit al afacerilor, să măsoare succesul în realizări", a spus Dinu Patriciu, astfel că s-au acordat şi şase premii onorifice. Anul acesta, Gala Premiilor în Educaţie a acordat premii în valoare totală de 250.000 de euro.  Fiecare dintre câştigători a plecat acasă cu o diplomă, dar şi cu un premiu a cărui valoare a variat, în funcţie de categorie, între 2.000 şi 30.000 euro.

"Dintre cei premiaţi, unii se vor îndrepta şi spre domeniul hulit al afacerilor, să măsoare succesul în realizări.''
Dinu Patriciu om de afaceri

Premiile de Popularitate ale Galei

- Elevul anului: Ana-Maria Istrate, de la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă", Iaşi
- Educatorul anului: Elena Talpău, de la Şcoala Generală nr. 2, Braşov
- Profesorul universitar al anului: Mircea Ioan Popa, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila" Bucureşti
- Profesorul preuniversitar al anului: Natalia Aida Pop, Liceul „Gheorghe Şincai", Zalău
- Şcoala anului: Colegiul „Emil Racoviţă", Iaşi
- Studentul anului: Luiza Georgiana Bâcă, Facultatea de Medicină
- Cercetătorul anului: Dan Cristian Dabija, Universitatea „Babeş-Bolyai", Cluj-Napoca
- Facultatea anului: Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, de la Universitatea de Vest, Timişoara
- Bibliotecarul anului: Mărioara Ţăranu, din Botoşani
- ONG-ul anului: AIESEC România
- Cel mai bun proiect educaţional: GROW, Şcoala de valori

Învăţătoarea anului: Mirela Spiţă (stânga), Şcoala  „Alexandru Ioan Cuza“ din Bacău
Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite