Premii, politica si focuri de arma

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Joi seara, toate cantecele au dus la Roma. In Cetatea Eterna au navalit oameni dintr-o industrie care de prea putine ori are de-a face cu vesnicia: artistii. Editia 2004 a MTV Europe Music Awards a

Joi seara, toate cantecele au dus la Roma. In Cetatea Eterna au navalit oameni dintr-o industrie care de prea putine ori are de-a face cu vesnicia: artistii. Editia 2004 a MTV Europe Music Awards a adus, insa, in prim-plan nume care, de ceva vreme incoace, se mentin in atentia consumatorilor de muzica de pe Batranul Continent. Vedetele serii au fost, ca de obicei, aceia care au adunat cele mai multe trofee. De data aceasta ei s-au numit OutKast (trupa rasplatita cu titlurile categoriilor "Best Group", "Best Song" si "Best Video", dupa ce obtinuse Premiul Grammy pentru "Albumul anului" cu al lor "Speakerboxxx/ The Love Below") si Usher, rapperul invingator la sectiunile "Best Male Artist" si "Best Album". Controversata Britney Spears a obtinut cel dintai premiu din "cariera" sa de femeie maritata: "Best Female Artist"; Black Eyed Peas este formatia clasata pe locul intai la categoria "Pop"; Linkin Park s-au detasat in preferintele fanilor genului rock; Alicia Keys a fost considerata cea mai buna artista de R&B, in vreme ce D12, grupul lui Eminem (foto), a umilit concurenta din aria hip-hop. Maroon 5, una dintre revelatiile anului, a primit titlul de "Best New Act". (Desi ultramediatizata in utlimul timp, Beyonce a plecat acasa cu mana goala. Se pare ca, pana la urma, reclama nu vinde singura marfa...). "Best Romanian Act" au fost, anul acesta, Ombladon si Raku, apreciati pentru al lor "Egali din nastere". A existat si un aspect care a starnit proteste la Roma. Faptul ca MTV a organizat, in paralel cu show-ul televizat, un concert la Colosseum a iscat nemultumirea unor politicieni italieni. Acestia si-au aratat ingrijorarea pentru faptul ca monumentul vechi de 2.000 de ani ar putea fi afectat de sunetul amplificat folosit pentru spectacol. A mai fost cineva afectat de un participant la MTV Europe Music Awards 2004. Chiar daca festivitatea a vizat zona europeana a publicului, s-a inregistrat o "victima" de peste Ocean. Desi laureat, rebelul Eminem nu s-a multumit doar cu un titlu si o aparitie conventionala: in cadrul ceremoniei de acum doua zile a avut si o interventie muzicala. Starul rap a ales pentru evolutia live noul sau single, "Mosh", piesa politica in care il ironizeaza pe fostul si actualul presedinte american George W. Bush. Utilizand "tehnica" sa favorita, aceea de a-i lua peste picior pe ceilalti, Eminem a adus in fata milioanelor de telespectatori din toata lumea un imn anti-razboi. (Ca intotdeauna, scopul scuza mijloacele). Pentru a fi mai convingator, a folosit pe post de efecte sonore rafale de arme automate. Dar, asa cum se intampla de obicei in cazul lui, "rafalele" versurilor corozive au fost mult mai eficiente. Gala a avut si partea sa umanitara: Premiul "Free Your Mind" a revenit organizatiei La Strada, care lupta impotriva traficului uman si a sclaviei sexuale.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite