Premierul polonez demisionează

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Polonia ar putea deveni prima ţară din lume condusă de doi gemeni

După disputele recente cu mai mulţi membri din partidul său, premierul polonez, Kazimierz Marcinkiewicz, a demisionat, lăsând drumul liber către putere lui Jaroslaw Kaczynski, fratele geamăn al preşedintelui Lech Kaczynski. Surse din partidul "Lege şi Justiţie" au declarat că premierul Kazimierz Marcinkiewicz a fost aproape permanent acaparat de şeful formaţiunii politice, nimeni altul decât Jaroslaw Kaczynski. Marcinkiewicz ar putea deveni candidatul partidului PiS la funcţia de primar al Varşoviei, în alegerile locale de la sfârşitul acestui an, a declarat un purtător de cuvânt al formaţiunii. Preşedintele partidului conservator "Lege şi Justiţie" (PiS) şi viitor premier al Poloniei, Jaroslaw Kaczynski, a justificat schimbarea de guvern prin "necesitatea" ca formaţiunea sa să câştige viitoarele alegeri locale. Încă din noiembrie 2005, mass-media internaţională speculase că Polonia va fi condusă de cei doi fraţii gemeni Kaczynski, însă Jaroslaw a preferat să nu preia postul de premier, pentru a nu periclita şansele fratelui său, Lech, la prezidenţiale. Aceasta ar însemna că fraţii Kaczynski vor deveni primii gemeni din lume care deţin cele mai importante funcţii într-un stat.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite