Premierul Ariel Sharon - interogat pentru coruptie si finantare ilegala a campaniei electorale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ieri, doua echipe ale politiei israeliene au inceput interogarea premierului Ariel Sharon in privinta unei presupuse afaceri de coruptie si de finantare ilegala a campaniei sale electorale, care-i

Ieri, doua echipe ale politiei israeliene au inceput interogarea premierului Ariel Sharon in privinta unei presupuse afaceri de coruptie si de finantare ilegala a campaniei sale electorale, care-i implica pe cei doi fii ai sai, Omri si Gilad. Ariel Sharon este asistat de avocatul Dori Klagsbeld, cu care, scrie ziarul "Haaretz", a pregatit timp de sapte zile raspunsurile ce le va da. Comandantul politiei, Shlamo Aaronishki, a precizat oficial ca "politia nu are nici un fel de oprelisti in investigatiile sale asupra acestui caz". Presa israeliana de ieri noteaza ca intre principalele chestiuni ce trebuie lamurite se afla cea a "insulei grecesti", afacere dezvaluita acum cateva luni. Potrivit documentelor si marturiilor din ziarul "Yedioth Aharonot", un om de afaceri israelian ar fi promis lui Gilad Sharon, fiul cel mic al premierului, suma de 1,5 milioane dolari pentru "sfaturile" sale legate de un proiect imobiliar in Grecia, iar la semnarea contractului Gilad ar fi primit 100.000 dolari. Potrivit ziarului citat, Ariel ar fi uzat de influenta sa pentru a convinge autoritatile de la Atena sa-i permita israelianului sa construiasca un complex turistic pe o insula greaca. In schimb, acesta ar fi promis sprijin logistic si financiar lui Sharon, pe cand era ministru de Externe in guvernul lui Benjamin Netanyahu, in timpul alegerilor primare din 1999, pentru desemnarea liderului partidului Likud. Acelasi om de afaceri e banuit ca i-ar fi oferit mita si fostului primar al Ierusalimului, Ehud Olmert, rivalul lui Sharon din 1999. O alta problema pe care trebuie s-o lamureasca politia in timpul interogarii premierului este botezata "Cyril Kern", dupa numele unui om de afaceri sud-african, prieten vechi al lui Sharon. In octombrie 2001, in raportul controlorului de stat Eliezer Goldberg, existau suspiciuni serioase asupra originii a 1,5 milioane de dolari primiti de Ariel Sharon in dezacord cu legea finantarii partidelor politice, care interzice varsarea unor atare sume de bani. Dupa publicarea raportului, Sharon s-a angajat imediat sa ramburseze cea mai mare parte din bani, drept pentru care a apelat la Banca Leumi, cerand un imprumut pe care l-a girat cu ferma sa, Sycomore, din desertul Negev. Cateva luni mai tarziu, milionarul sud-african Cyril Kern a oferit exact 1,5 milioane dolari fiilor lui Sharon, Omri si Gilad, pentru a rambursa suma datorata. Banii au ajuns in Israel printr-o banca din Austria si printr-o filiala a JP Morgan Bank din New York. Or, potrivit presei, politia crede despre acest imprumut ca e realizat in conditii dubioase si ar fi putut fi o forma de mita oferita de Kern. Mai mult, la interogatoriul facut de politie in aprilie 2001, premierul n-a spus nimic despre imprumutul dat de amicul lui sud-african, iar faptul a trezit banuielile politiei. In ce-i priveste, interogati pe rand, fiii lui Sharon au recurs la dreptul de a tacea, dar politia spera ca, totusi, Curtea Suprema ii va impune cel putin lui Gilad sa ofere documentele financiare privind transferurile de fonduri. Sharon este al treilea premier israelian in exercitiu, dupa Netanyahu si Ehud Barak, anchetat de politie pentru coruptie.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite