Codul de Bune Practici reduce din supremaţia supermarketurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Codul de Bune de Practici obligă marile lanţuri de retail să elimine toate taxele percepute producătorilor şi care n-au legătură directă cu actul de comerţ. Astfel, valoarea însumată a taxelor de care vor fi scutiţi de acum înainte producătorii se ridică la valori cuprinse între 10.000 şi 15.000 de euro pe an.

Codul de Bune Practici, aprobat în 16 septembrie cu 198 de voturi pentru, cinci contra şi şapte abţineri, elimină taxa de deschidere de magazin ce trebuia achitată de producători şi care varia între 1.000-15.000 de euro, precum şi altele cum ar fi serviciul de vânzare garantată, potrivit datelor furnizate de Ministerul Agriculturii.

De asemenea, prin aplicarea Codului de Bune Practici va fi eliminată şi taxa de remodelare, taxă fixă care se solicită pentru modernizarea magazinelor existente, care varia între 1.000 şi 5.000 de euro. Aceasta este scoasă prin introducerea unui articol ce interzice taxele ce nu au legatură cu actul de comerţ.

Serviciul de vânzare garantată, care reprezintă un procent din cifra de afaceri şi se solicită pentru garantarea vânzării produselor în reţeaua respectivă este de asemenea eliminat.Acesta putea reprezenta 0,5-0,75% din cifra de afaceri lunară. În plus este scos serviciul de gestionare a gamei care putea fi de până la 2% din cifra de afaceri lunară. Taxa de listare furnizor, magazin care putea ajunge până la 15.000 de euro potrivit Codului de Bune Practici poate fi diminuată ca urmare a competiţiei reale între KA (reţea de logistică).

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite