Potopul mătură şi nordul Ardealului | adevarul.ro

Potopul mătură şi nordul Ardealului

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Sute de case din judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud şi Satu Mare au fost inundate în urma precipitaţiilor torenţiale care au căzut ieri Prăpădul de o oră din Maramureş wa creat

Sute de case din judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud şi Satu Mare au fost inundate în urma precipitaţiilor torenţiale care au căzut ieri

Prăpădul de o oră din Maramureş wa creat un braţ nou pe Tisa. Viitura i-a fost fatală unui maramureşean. CFR a întrerupt trenurile pe ruta Zalău-Sărmăşag.

Cantităţile impresionante de apă au creat un braţ cu o lungime de 3 km pe râul Tisa, la graniţa cu Ucraina. Un maramureşean din Borşa a decedat, iar o familie formată din 7 persoane a fost evacuată în localitatea Bogdand, din judeţul Satu Mare. Peste 1.000 de hectare de terenuri agricole şi păşuni au fost compromise.

Ploaia torenţială de ieri după-amiază abătută asupra localităţii Bogdand, judeţul Satu Mare, a inundat jumătate din locuinţele comunei, peste 1.000 de persoane fiind afectate. Prăpădul a durat aproximativ o oră, dar precipitaţiile au fost de 150 litri pe metru pătrat. Apele căzute de pe versanţi au intrat direct în gospodării.

Braţ nou pe Tisa

Maramureşenii din Borşa, Şieu, Bistra şi Remeţi au avut şi ei de suferit. În aceste localităţi au fost inundate 18 locuinţe şi 39 de anexe gospodăreşti. Precipitaţiile au depăşit 45 litri pe metru pătrat în Borşa.
Un bărbat înecat a fost găsit ieri-dimineaţă în apele râului Cisla. Trupul neînsufleţit a fost transportat la morga Spitalului Borşa.

Culturile oamenilor erau ieri sub ape. "Aşa ceva nu s-a mai întâmplat din anii '70", crede viceprimarul Gavrilă Bota, din Borşa.

Pe malul râului Tisa, în mai multe locuri, localnicii şi echipele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş au ridicat diguri din saci de nisip.

Ploile din ultimele zile au afectat şi zeci de localităţi din judeţele Sălaj şi Cluj. În comuna Sărmăşag, judeţul Sălaj, un podeţ de cale ferată a fost distrus, fiind slăbit terasamentul căii ferate.

Reprezentanţii Regionalei CFR Cluj au întrerupt circulaţia trenurilor pe ruta Zalău-Sărmăşag, la dispoziţia călătorilor fiind puse autobuze. (au contribuit Mihai Bacalu, Ioana Gavrău)

150 litri pe metru pătrat

- reprezintă cantitatea precipitaţiilor căzute ieri în zeci de localităţi din nordul Transilvaniei

În urma apelor

Maramureş

18 case şi 39 de anexe gospodăreşti inundate (în Borşa, Şieu, Bistra, Remeţi, Teceu Mic, Crăciuneşti)

16,8 km de drumuri comunale inundate

89 podeţe distruse

două punţi pietonale distruse

1,5 km de apărare de mal distrus

455 hectare terenuri agricole compromise

189 de păşuni şi fâneţe inundate

50 de traversări pietonale afectate

150 de păsări înecate

Sălaj

16 localităţi afectate

200 de gospodării şi anexe au fost inundate

peste 300 de hectare de teren şi peste 100 fântâni

Cluj

49 de gospodării inundate

205 hectare teren agricol inundate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite