Potopul curăţă litoralul de turişti
0Torentele au săpat în faleze şanţuri adânci de peste jumătate de metru şi de până la patru metri lăţime Sudul litoralului oferea, ieri, o imagine apocaliptică. Potopul care s-a
Torentele au săpat în faleze şanţuri adânci de peste jumătate de metru şi de până la patru metri lăţime
Sudul litoralului oferea, ieri, o imagine apocaliptică. Potopul care s-a abătut în noaptea de marţi spre miercuri a răvăşit plajele, producând pagube, încă neevaluate. Ploile torenţiale au inundat zeci de case şi au acoperit drumurile, localităţile cele mai afectate fiind Mangalia, Eforie Sud şi Tuzla. Şi la Constanţa apa a acoperit porţiuni mari de drum şi a băgat în sperieţi turiştii.
Încă de marţi seară, pentru sudul litoralului s-a emis o avertizare de Cod galben, fapt pentru care echipele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au fost în stare de alertă. Autorităţile constănţene au rămas şi ieri în stare de alertă.
Pe tot parcursul nopţii de marţi spre miercuri, peste 200 de jandarmi şi pompieri militari, dotaţi cu 22 de utilaje speciale, au intervenit în localităţile din sudul litoralului afectate de inundaţii, pentru evacuarea locuitorilor şi turiştilor din gospodăriile şi hotelurile în care a pătruns apa. Pompierii au intervenit la evacuarea apei dintr-un hotel din staţiunea Jupiter, dar şi din mai multe case din Eforie Sud, iar la Tuzla, porţiuni din DN 39 au fost acoperite de ape.
80 de litri pe metrul pătrat într-o oră
Nouă localităţi din judeţul Constanţa au fost puternic afectate de potop, apa depăşind pe alocuri 80 de litri pe metrul pătrat în mai puţin de o oră. Falezele din staţiunile Costineşti, Cap Aurora, Eforie Nord, Eforie Sud, Jupiter, Neptun şi Venus, Olimp au avut de suferit, torentele săpând şanţuri adânci de peste jumătate de metru şi de până la patru metri lăţime. În municipiul Constanţa, pentru că sistemul de canalizare nu a putut ţine piept volumului neaşteptat de apă, principalele bulevarde şi subsolurile blocurilor şi ale caselor au fost inundate, apa ajungând, în unele zone, până la 60 de centimetri înălţime.
Doar la câţiva kilometri de Constanţa, în localitatea Cumpăna, un copac de pe marginea drumului a fost frânt de furtuna dezlănţuită, prăbuşindu-se peste un autoturism parcat, în care, din fericire, nu se afla nimeni. Circulaţia trenurilor pe ruta Constanţa-Mangalia a fost întreruptă, iar unele curse au fost anulate. Trenurile care circulă au întârzieri atât la plecarea, cât şi la sosirea în Gara Constanţa. Pe DN 39 Constanţa-Mangalia, traficul era, ieri, aglomerat, mulţi dintre turiştii aflaţi în aceste zile pe litoral alegând drumul către casă din pricina vremii teribil de instabile. Potrivit Inspectoratului de Poliţie Constanţa, pe litoral se aflau aproximativ 110.000 de turişti români şi străini, fără a-i lua în calcul şi pe cei cazaţi la particular.
Incendiu la un hotel din Mamaia
Colac peste pupăză, în staţiunea Mamaia, ieri, la prânz, zeci de turişti aflaţi în Hotelul Meridian au fost evacuaţi, după ce a izbucnit un incendiu în oficiul în care stau de obicei angajatele unităţii. Incendiul care a degajat un fum gros ameninţa să se extindă şi la celelalte camere, dar a fost anihilat de echipele de pompieri prezente în scurt timp la locul incidentului. Un singur turist a fost rănit în acest incendiu, în momentul în care a spart uşa şi geamul oficiului, de unde au ţâşnit flăcările. Pompierii spun că focul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui aparat electric lăsat în priză nesupravegheat sau de la un scurtcircuit. Turiştii care erau cazaţi în camerele învecinate oficiului afectat au fost mutaţi.