Porcii lu’ Şoşoi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mă sună un fost coleg de şcoală, cu care prindeam peşte cu mâna dibuindu-l printre rădăcini (trezindu-ne uneori cu câte-un şerpălău de toată frumuseţea!), coceam porumb pe marginea

Mă sună un fost coleg de şcoală, cu care prindeam peşte cu mâna dibuindu-l printre rădăcini (trezindu-ne uneori cu câte-un şerpălău de toată frumuseţea!), coceam porumb pe marginea gârlei, şterpeleam prune de pe deal, cotrobăiam scorburile şi ne căţăram după pui de cioară. I-am recunoscut vocea din prima, chiar dacă între timp i se îngroşase (de la tutun, îi spun eu; de la supărări, mă asigură el). Ne leagă atâtea aventuri, trăsnăi şi amintiri din copilărie, încât îi voi recunoaşte gâfâitul repezit chiar şi după o sută de ani.

„Am dat de necaz”, îmi zice, după ce mai întâi îşi făcuse datoria să mă întrebe ce mai e pe la Bucureşti („Ce să fie? Şi bune, şi rele, nimic deosebit” „Aha... tot ca pe la noi”). „Ce necaz?” - îi vin în întâmpinare, simţindu-i nodul în gât - „părinţii, copiii?” „Nu, bătrâne, şi mai rău: m-au nenorocit porcii lu’ Şoşoi. Praf m-au făcut!” Urmează o tăcere şi un oftat adânc. În fine, explicaţiile. „Le-a dat drumu’ noaptea de la stână şi mi-au prăpădit porumbu’. Din trei ştiuleţi, doi îs gata. Am băgat banii degeaba în arături... Mi-am rupt oasele cu nevastă-mea la prăşit... Praf m-a făcut nenorocitu’ ăsta, iar poliţia zice «Fă reclamaţie!» Am făcut şi reclamaţie, da’ mai bine nu făceam: mi-a băgat-o Şoşoi sub nas, că ştii, e pe mână cu poliţiştii. Le dă brânză, le dă miei...”

O nouă pauză, un nou oftat. Şi apoi, întrebarea ca un pumnal: „Mă poţi ajuta?”. Aş vrea, dar cum? „Dă-l la ziar! Pune colo, mare, pe prima pagină: «Porcii lu’ Şoşoi îşi bat joc de munca oamenilor!» Măcar atât să păţească: să râdă de el toată ţara!”

Nu pot să-i explic că porcii lu’ Şoşoi nu sunt subiect de prima pagină. Dar acolo, în sat, aceea este ştirea, nu faptul că Băsescu... Iliescu... Tăriceanu...

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite