Ponta la Bruxelles: speriat şi nesigur

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Minutul 9.00. Mâna la ceafă în timp ce vorbeşte despre valorile europene denotă jenă, îngrijorare
Minutul 9.00. Mâna la ceafă în timp ce vorbeşte despre valorile europene denotă jenă, îngrijorare

„Turneul" lui Victor Ponta la Bruxelles a fost un eşec. Trebuia să convingă Uniunea Europeană că acţiunile USL nu au afectat statul de drept. Însă, concluzia generală a fost că nu a reuşit să calmeze furia înalţilor demnitari europeni. Exemplu relevant este Martin Schulz, preşedintele Parlamentului European.

În spatele discursului protocolar al oficialului european, specialiştii în comunicarea nonverbală au descifrat mesaje mult mai dure, dar nespuse. În cazul lui Victor, deşi încerca din toate puterile să transmită siguranţă, mimica, gestica şi tonul trădau nesiguranţă, temere şi nelinişte. Decriptarea s-a făcut în urma vizionării filmului din timpul conferinţei de presă a celor doi, de miercuri, 11 iulie. Autorul decriptării este Keren Rosner, psiholog specialist în psihoterapie cognitiv-comportamentală.

Ce se ascunde în spatele unor gesturi

Keren Rosner spune că „dacă la Victor Ponta se poate observă o teamă bine mascată, îngrijorare şi disconfort amestecat cu furie la sfârşitul conferinţei, când este întrebat despre plagiat, la Martin Schulz se constată un gen de bunăvoinţă şi stăpânire a situaţiei, amestecată cu protejarea şi salvare a onoarei. Schulz este stăpân pe sine şi pare şi stăpân pe situaţie, dar cu precauţie în a-şi asuma riscuri", explică specialistul în psihoterapie cognitiv-comportamentală, Keren Rosner. 

Minutul 1.29. Martin Schulz: „Legile importante nu trebuie schimbate printr-o ordonanţă de urgenţă, astfel de schimbări trebuie făcute prin proces democratic"... Lângă Schulz, „Ponta este preocupat, agitat, îngrijorat şi atent la impresia pe care o va face. Pare centrat pe propriile gânduri, argumentaţii mentale pe care le ascunde, sub un zâmbet de protocol, „traduce" Rosner.

Minutul 5.03. Victor Ponta. Keren Rosner arată că premierul „păstrează o umbră de îngrijorare, preocupare, situaţie de disconfort. Privirea este menţinută înainte sau în jos, iar contactul vizual cu Martin Schulz este evitat, privirea către acesta este rapidă şi lateral jos". „Mă aflu aici pentru a-i asigura pe prietenii şi partenerii din Europa...", spune Ponta, iar când precizează că îl cunoaşte pe Martin Schulz la acesta se poate observa cum „se mişcă lateral spate, gest de retragere şi neimplicare la ceea ce spune vorbitorul, mestecă în gol, relevând cuvinte nerostite, cenzurate", arată specialistul în psihoterapie cognitiv-comportamentală.

Minutul 9.00. Victor Ponta. În timp ce dă asigurări că „România respectă toate valorile europene", duce mână la ceafă, pare îngrijorat, suprasolicitat. Evită privirea lui Martin Schulz chiar dacă acesta se întoarce către el şi îl indică verbal şi gestual. Rămâne rigid, poziţionat fără să se întoarcă, fără să schimbe priviri, se simte intr-o poziţie nefavorabilă, jenantă, este îngrijorat. De cealaltă parte, psihoterapeutul Keren Rosner remarcă la Martin Schulz „un gest cu buzele, schiţează un zâmbet care, de fapt, exprimă neîncredere, nesiguranţă, dezacord între ceea ce spune şi ceea ce crede, acceptare
forţată". 

Minutul 13.45. Martin Schulz: „Nu am fost lipsit de reacţie în urmă cu doi ani când preşedintele Băsescu l-a numit premier pe domnul Boc în loc să-l numească pe domnul Iohannis (...) Nu voi fi fără reacţie nici faţă de premierul Ponta atunci când vom considera că nu va lua măsurile necesare pentru a rezolva problemele din ţară". La celălalt pupitru,„Victor Ponta are mâinile împreunate în faţă, ţine privirea în jos, ceea ce denotă o atitudine de aprobare, de închidere, nesiguranţă, încordare, grijă", după cum sesizează specialistul Keren Rosner. 

Minutul 14.51. Victor Ponta: „(...) Sper să mă întâlnesc şi cu domnul Joseph Daul, liderul Popularilor Europeni, pentru că expresia pe care a folosit-o, «lovitura de stat din România»,  a fost demonstrată ca fiind neadevărată, prin decizia Curţii Constituţionale"... Keren Rosner  sesizează că „în timp ce vorbeşte, Ponta îşi duce mâna la faţă, un gest de îngrijorare, iritare, ruşine".

Minutul 20.57. Victor Ponta cere o analiză şi un tratament corecte din partea Comisiei Europene, declarându-se tratat incorect „atunci când s-au făcut afirmaţii bazate pe informaţii venite dintr-o singură parte". Afirmaţia lui Ponta este asezonată cu gesturi şi mimică, „traduse" de Keren Rosner: „Zâmbetul său este nepotrivit, este un deza­cord între mesajul verbal de nemulţumire şi expresia facială de acceptare. Neconvingător şi neîncrezător. Pare obosit şi evident într-o situaţie inconfortabilă. Se grăbeşte să plece, ceea ce arată situaţia neplăcută în care se află şi îngrijorarea de a nu fi pus într-o postură pe care să nu o poată gestiona", explică psihoterapeutul.

„Cronica" unui film „tradus" de psihologi

Ca o concluzie generală, specialiştii în psihologia comunicării susţin că atitudinea premierului de-a lungul conferinţei de presă a fost una de încordare, de nervozitate. Imaginea lui Ponta este a unui coleric, furios la culme, îşi strânge mereu buzele, faţa lui este o mască, iar atunci când zâmbeşte doar întinde colţurile gurii. Îşi aranjează hârtiile, microfonul, scoate pixul, apoi îl bagă în buzunar, priveşte în jos, toate aceste acţiuni denotă, susţin specialiştii în comunicare, irascibilitate, nervozitate.

Pe de altă parte, Martin Schulz a arătat că este echilibrat, categoric, ferm. Este sigur pe el şi pare foarte iritat de ceea ce s-a întâmplat. De altfel acest lucru este transmis şi verbal, el accentuând de câteva ori că ar fi preferat o altă abordare în locul acţiunilor intreprinse de Victor Ponta. El a accentuat şi importanţa respectării valorilor europene, dar şi faptul că nu este dispus să accepte dublul standard.

"La Victor Ponta se poate observa o teamă bine mascată, îngrijorare şi disconfort amestecat cu furie la sfârşitul conferinţei, când este întrebat despre plagiat.''
Keren Rosner psihoterapeut

Ponta - Barroso şi Corlăţean - Reding, alte întâlniri stânjenitoare

La Bruxelles, premierul român a fost primit şi de preşedintele Comisiei Europene, Manuel Barroso. Puţinele momente la care presa a avut acces, cele de dinaintea discuţiilor, arată un Victor Ponta nervos: se foieşte pe scaun, îşi deschide târziu sacoul, nu ştie ce să facă cu mâinile. La întâlnirea dintre ministrul Justiţiei, Titus Corlăţean, şi comisarul european pentru Justiţie, Viviane Reding, nu a trecut neobservată privirea glacială şi superioară a comisarului european în momentul în care dă mâna cu ministrul român. Toate aceste gesturi denotă răceala şi dezacordul responsabililor europeni faţă de situaţia din România.

info
Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite