Ponta: "Nu există discuţii, «la nivel oficial», cu parlamentarii Puterii pentru a veni în PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), Victor Ponta, a declarat, luni, că nu există discuţii, "la nivel oficial", cu parlamentarii Puterii pentru a veni în PSD, el precizând că social-democraţii îi vor considera "parteneri" pe parlamentarii care vor vota moţiunea de cenzură, dar aceasta nu înseamnă intrarea în PSD.

"În funcţie de modul în care fiecare parlamentar se va raporta la oamenii care l-au trimis în Parlament şi care îi plătesc salariul, suntem dispuşi să trecem peste orice orgoliu sau resentiment şi să-i considerăm pe parlamentarii care vor vota moţiunea de cenzură parteneri. Nu înseamnă că trebuie să fie în PSD. Fiecare merge pe drumul lui politic, dar nici nu exclud acest lucru", a spus Ponta.

Mai citiţi şi:

Neconstituţionalul domn Boc / Reformele care ocolesc Constituţia promovate sau asumate de guvernele Boc

El a subliniat că nu există discuţii cu parlamentari ai Puterii de a veni în PSD, "la nivel oficial".

Ponta a precizat că gestul anunţat de deputatul PDL Daniel Oajdea, de a vota moţiunea de cenzură, este unul "normal".

"Gestul domnului Oajdea e normal, al unui parlamentar ales uninominal de oameni, nu de Traian Băsescu sau Emil Boc. Cred că şi ceilalţi parlamentari ar trebui să facă la fel", a spus Ponta.

Deputatul PDL Daniel Oajdea a decis că va vota moţiunea de cenzură, după ce majoritatea participanţilor la întâlnirea pe care a organizat-o duminică pentru a stabili modul în care va vota s-au exprimat favorabil, pe durata votului existând discuţii în contradictoriu, iar peste 100 de persoane au părăsit sala.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite