Polus Center, pe terenuri mişcătoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Urmaşii baronului Mikes au demarat negocieri pentru obţinerea a peste 100 de hectare în comuna Floreşti, printre care şi cele de sub mall După 17 ani de tărăgănare, ieri, s-a făcut

Urmaşii baronului Mikes au demarat negocieri pentru obţinerea a peste 100 de hectare în comuna Floreşti, printre care şi cele de sub mall

După 17 ani de tărăgănare, ieri, s-a făcut primul pas pentru despăgubirea familiei Mikes, căreia comuniştii i-au confiscat 400 de hectare în Floreşti.

Urmaşii grofului Mikes au solicitat încă din 1991 retrocedarea terenurilor deţinute în comuna Floreşti. Prefectul Clujului, Călin Platon, împreună cu primarul Floreştiului, Ioachim Vancea, şi nepotul grofului, Alexander Roy Chowdhury, au discutat, ieri, pentru prima dată, despre posibilele soluţii de retrocedare, respectiv despăgubire.

Până acum demersurile familiei Mikes s-au izbit de refuzul Comisiei de Fond Funciar din Floreşti. "Nu am avut teren disponibil", motivează primarul Floreştiului, Ioachim Vancea. După mai multe amenzi primite pentru refuzul de a retroceda terenurile şi după presiunile exercitate de instituţia prefectului, Comisia de Fond Funciar din Floreşti a găsit, totuşi, soluţii.

Familie nobiliară din Bangladesh

Monografia comunei Floreşti atestă existenţa familiei Mikes încă din 1650. Groful de origine maghiară deţinea sute de hectare în comuna clujeană.

În 1945, după cel de-al Doilea Război Mondial, terenurile familiei au fost confiscate şi ţăranii din Floreşti au fost împroprietăriţi cu acestea. Actualii moştenitori sunt Gregor şi Alexander Roy Chowdhury, copiii contesei Katalin Mikes, fiica grofului şi a unui nobil din Bangladesh, Shuvedu Basu Roy Chowdhury. Aceştia deţin, printre alte proprietăţi, castelul şi domeniul de la Zabola, Covasna.

15 hectare şi 85 de milioane de euro

Urmaşii lui Mikes au acte de proprietate pentru aproximativ 400 de hectare de teren. "Pe 223 de hectare de păduri s-a eliberat deja titlu de proprietate, iar pentru restul legea permite retrocedarea în limita a 50 de hectare de păşuni şi 50 de hectare de teren arabil", a spus Vancea.

Acesta a arătat că, întrucât cele 260 hectare de teren disponibile în comună sunt deja revendicate de către floreşteni, trebuie găsită o soluţie de compromis.

"Vom propune retrocedarea a 15 hectare de teren către familia Mikes, urmând ca restul până la 100 de hectare să se treacă pe despăgubiri la fondul Proprietatea". Cele 85 de hectare pentru care se vor primi despăgubiri valorează circa 85 de milioane de euro.

E prima dată când comisia de retrocedare din Floreşti aduce soluţii. De 17 ani, familia mea a încercat să recupereze terenul
Alexander Roy Chowdhury, nepotul baronului Mikes

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite