Poluarea cu praf, în vizorul oficialilor UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Bucureşti, nivelul pulberilor în suspensie PM10 este cu 40% peste limita admisă Executivul european a adresat o scrisoare către 23 de state membre, solicitând informaţii referitoare

În Bucureşti, nivelul pulberilor în suspensie PM10 este cu 40% peste limita admisă

Executivul european a adresat o scrisoare către 23 de state membre, solicitând informaţii referitoare la măsurile luate împotriva poluării aerului cu praf.

Comisia Europeană a solicitat statelor membre UE - cu excepţia Irlandei, Luxemburgului, României şi Bulgariei - date cu privire la măsurile luate împotriva poluării cu particule PM10. CE a trimis notificări pentru 23 de state membre care au înregistrat depăşiri ale limitelor PM10 în 2006, raportat la standardele de calitate a aerului impuse de UE.

Irlanda şi Luxemburg nu au înregistrat astfel de depăşiri. România şi Bulgaria, în schimb, nu sunt vizate anul acesta, deoarece au devenit state membre de la 1 ianuarie 2007. Cele 23 de state vor trebui să răspundă solicitării venite de la Bruxelles până la 30 septembrie 2008 şi să ofere informaţii suplimentare în legătură cu etapele parcurse în acest sens.

Statele membre pot solicita extinderea termenului de aplicare până la 31 octombrie 2008. Dacă până la această dată, ţările notificate nu vor trimite informaţiile cerute de CE, ele riscă declanşarea procedurii de infringement.

Praful din aer poate provoca astm şi cancer

Comisia a acţionat în acest mod ca urmare a intrării în vigoare a noii directive privind calitatea aerului, de la 11 iunie 2008.

Directiva stabileşte ţinte ambiţioase pentru ameliorarea stării de sănătate a cetăţenilor şi a calităţii mediului până în 2020. Specialiştii consideră că poluarea cu pulberi în suspensie, PM10 (al căror diametru este mai mare sau egal cu 10 micrometri) este foarte periculoasă pentru sănătatea umană.

Aceasta poate provoca astm, probleme vasculare, cancer pulmonar şi moarte prematură. Particulele PM10 provin din industrie, din construcţii şi din trafic. Potrivit estimărilor, aproximativ 40 la sută din zonele UE nu corespund standardelor europene în ceea ce priveşte PM10.

Capitala României este extrem de poluată cu particule fine

România nu stă mai bine la capitolul poluare cu pulberi în suspensie. Numai în Bucureşti nivelul mediu anual al PM10 se situează la aproximativ 56,9 micrograme, în condiţiile în care ar trebui să se limiteze la 40 micrograme.

Gabriel Ciuiu, şef serviciu Monitorizare, Sinteză şi Coordonare în cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bucureşti, spune că cele mai mari depăşiri ale nivelului maxim admis se înregistrează în punctele de monitorizare a calităţii aerului (Mihai Bravu, Cercul Naţional Militar sau Drumul Taberei).

În Bucureşti poluarea cu pulberi în suspensie provine de la şantierele de construcţii, de la lucrările la drumuri sau de la aglomerările în trafic.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite