Poliţiştii români, ţinuţi departe de anchetă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii români trimişi în Italia nu primesc niciun fel de informaţii în legătură cu dosarul în care este anchetat Mailat. "Poliţia nu a fost informată în legătură cu stadiul

Poliţiştii români trimişi în Italia nu primesc niciun fel de informaţii în legătură cu dosarul în care este anchetat Mailat. "Poliţia nu a fost informată în legătură cu stadiul cercetării. Din momentul în care suspectul a fost arestat şi închis, poliţia nu mai are niciun rol.

Cazul este preluat de magistratură şi toate aspectele legate de reaudierea martorilor ori de rezultatele obţinute în urma prelevării probelor vor fi cunoscute doar de magistraţi", au declarat pentru "Adevărul" surse din poliţie. De cealaltă parte, Mailat susţine că nu a omorât-o pe italiancă.

"Îmi pare rău pentru ceea ce i s-a întâmplat Giovannei Reggiani, dar eu i-am luat doar geanta", i-a declarat acesta avocatului său, Pierro Piccinini. Soţia acestuia a declarat pentru Il Massaggero că preferă noroiul din Avrig, unde culege cartofi, decât viaţa din capitala Italiei.

"La Roma căutam aramă în gunoaie, 20 de euro pe zi. Am spus basta", a declarat Aurelia Bambu. "Am stat împreună cu el în tabăra din Tor di Quinto, dar acolo erau şerpi, şoareci şi atunci m-am întors în Transilvania. El a rămas, dar eu insistam să se întoarcă, să se lase de furturi. Aici avem suficient din ce să trăim, acolo, până la urmă, ajungi bandit", a mai povestit Aurelia Bambu. (Valeria Cupă)

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite