Poliţiştii hunedoreni donează sânge

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Câteva zeci de poliţişti din judeţul Hunedoara s-au prezentat, ieri dimineaţă, la centrele de transfuzii sanguine pentru a dona sânge, dat fiind faptul că judeţul se confruntă cu o lipsă

Câteva zeci de poliţişti din judeţul Hunedoara s-au prezentat, ieri dimineaţă, la centrele de transfuzii sanguine pentru a dona sânge, dat fiind faptul că judeţul se confruntă cu o lipsă acută de donatori.

Iniţiativa poliţiştilor din judeţul Hunedoara se derulează sub campania "Sânge pentru viaţă" iar voluntarii care au luat parte la acţiune spun că vor repeta gestul umanitar ori de câte ori va fi nevoie. Oamenii legii mai susţin că momentul ales pentru a dona sânge este legat şi de faptul că suntem în Săptămâna Patimilor.

Astfel, ieri, încă de la primele ore ale dimineţii, câteva zeci de poliţişti hunedoreni s-au prezentat la Centrul de Transfuzie Sanguină al judeţului Hunedoara - Deva, pentru a contribui, prin gestul lor umanitar la salvarea unor vieţi.

"Ne gândim la toţi cei care au nevoie urgentă de transfuzii de sânge pentru a le fi salvată viaţa. Prin activitatea sa, poliţistul stă în permanenţă în slujba semenilor săi şi ştim cât de necesară este donarea de sânge, în cazul victimelor unui accident rutier, spre exemplu" - a declarat subinspector de poliţie Andrea Feraru, sociolog la Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul I.P.J. Hunedoara, donatoare de sânge.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite