Poliţişti hunedoreni acuzaţi că ar fi protejat traficanţi de carne vie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O anchetă internă a fost declanşată, ieri, la Poliţia Hunedoara, după ce trei poliţişti au fost acuzaţi că nu au anunţat o plângere făcută la sediul Poliţiei, în legătură cu o reţea

O anchetă internă a fost declanşată, ieri, la Poliţia Hunedoara, după ce trei poliţişti au fost acuzaţi că nu au anunţat o plângere făcută la sediul Poliţiei, în legătură cu o reţea de traficanţi de carne vie. Această grupare ar fi racolat mai multe tinere ce erau apoi agresate, sechestrate şi obligate să se prostitueze. şeful IPJ Hunedoara, comisarul-şef Alexandru Drăghici, a declarat că plângerea a fost făcută la Poliţia municipiului Hunedoara de părinţii unei tinere din municipiu, Alexandra P.F. (21 de ani), care fusese sechestrată şi obligată să se prostitueze într-un local din Caransebeş. Cei trei poliţişti nu ar fi dat curs plângerii, ei neanunţând Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, care se ocupă de astfel de cazuri. Comisarul Traian Berbeceanu, şeful Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, a declarat că, până la urmă, s-a reuşit anihilarea reţelei de traficanţi de persoane şi de minori care opera în zona Caraş-Severin şi căreia i-a căzut victimă tânăra.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite