Politica emoţiei colective

Greu de găsit în ţara asta vreo adunare publică generatoare de emoţie colectivă, unde politicienii să nu-şi facă simţită prezenţa în primele rânduri. Fie că este vorba de o

Greu de găsit în ţara asta vreo adunare publică generatoare de emoţie colectivă, unde politicienii să nu-şi facă simţită prezenţa în primele rânduri. Fie că este vorba de o manifestare religioasă, de un spectacol-eveniment, de un meci de fotbal sau de cine ştie ce tăiere de moţ sau de panglică, situaţia se prezintă cam la fel. Evident că nici funeraliile Patriarhului Teoctist nu puteau fi ocolite de politizare.

"Buluceală politică în Catedrala Neamului" - aşa titra, ieri, ziarul nostru, remarcând consensul rapid asupra proiectului celei mai mari biserici din România. Atunci când ministrul culturii, preşedintele Senatului şi primarul general al Capitalei (ca să nu mai vorbim de edilul sectorului 5) spun că lăcaşul trebuie ridicat - şi niciun alt lider de calibru nu exprimă o opinie contrară - înseamnă că un subiect aflat până acum în dezbatere devine, brusc, adjudecat. Nu fiindcă specialiştii, edilii, factorul politic şi opinia publică ar fi ajuns la o concluzie! Ci fiindcă politicienii s-au grăbit să le spună oamenilor cam ceea ce le-ar plăcea să audă.

Să fim bine înţeleşi: problema nu este că se va construi catedrala. Problema este că politicienii se mulează, din nou, peste aşteptări populare izvorâte din emoţia unui eveniment. Liderii politici lasă astfel impresia că oricât de somptuos va fi, lăcaşul tot nu-i va putea cuprinde pe toţi atunci când vor veni să-şi ia tainul de imagine.

Dar oricâtă emoţie s-a strâns în aceste zile, Catedrala Neamului ar trebui să mai rămână o vreme un subiect de dezbatere. Există încă rezerve printre arhitecţi, urbanişti, alţi intelectuali de diferite formaţii, printre edili.

Mai mult, chiar şi voci din apropierea sau din interiorul Bisericii au ridicat, până mai deunăzi, întrebarea dacă nu cumva fondurile pentru construcţia Catedralei ar putea fi mai bine folosite pentru a renova lăcaşuri de cult deja existente sau pentru a întări misiunea socială a BOR.

Cât priveşte politicienii, nu prezenţa la evenimente publice deranjează. Dimpotrivă, de la consilierul local, la primar, la parlamentar şi până la membrii guvernului şi preşedintele ţării, ei sunt cu toţii reprezentanţi ai comunităţii şi nu pot rămâne indiferenţi la emoţiile ei.

Doar că, de prea multe ori, exerciţiile de seducţie publică înlocuiesc activitatea depusă în slujba comunităţii, în loc ca doar să o completeze. Şi asta face ca, de prea multe ori, decizii politice să fie luate nu după o adâncă chibzuinţă şi după consultarea specialiştilor, ci doar plecând urechea la consilierii de imagine - dacă nu cumva la propriul instinct.

Un instinct care se activează, brusc, la vederea mulţimilor.