Politica Golden Blitz

O lunga plictiseala. Cam asa s-ar putea rezuma sedinta parlamentara in care s-a dezbatut motiunea de cenzura, depusa pe chestiuni de importanta maxima: proprietate si justitie. Cei care s-au

O lunga plictiseala. Cam asa s-ar putea rezuma sedinta parlamentara in care s-a dezbatut motiunea de cenzura, depusa pe chestiuni de importanta maxima: proprietate si justitie. Cei care s-au uitat la televizor au vazut de toate, numai apetit pentru politica, nu. In timp ce pe la tribuna se perindau, conform desfasuratorului, senatorii si deputatii desemnati de partide sa sustina sau sa combata motiunea, in functie de culoarea politica, prin banci nu mai existau diferente de abordare. Parlamentarii vorbeau la telefon, citeau ziarele, discutau cu colegii de banca sau chiar isi etalau ultimul salariu ridicat de la casierie. Dincolo de camerele de luat vederi, pe culoare ori prin diverse birouri in care s-au mai retras grupuri-grupuri de parlamentari, era aceeasi zumzaiala. Doar finalul dezbaterii a reusit sa mai scoata din amorteala sala, si asta doar pentru ca alesii s-au luat la harta pe chestiuni de procedura atacandu-se, direct, unii pe altii. Acesta a fost filmul primei motiuni de cenzura la adresa Cabinetului Tariceanu si, totodata, prima actiune, care s-a vrut mai de substanta, a opozitiei. Dezbaterea motiunilor de cenzura in Legislativ, ca si rezultatul lor, a ajuns deja cliseu parlamentar. Scenariul este mereu la fel. Opozitia anunta motiunea cu mult timp inainte, asa incat presa sa aiba timp sa traga cat mai mult din acest subiect. Urmeaza apoi etapa redactarii ei, strangerea de semnaturi, citirea in plen si programarea dezbaterii. Ca un facut, exact la final entuziasmul pare ca se risipeste si, de fiecare data, dezbaterea unei motiuni se transforma intr-o lunga si terna sedinta. La final, Puterea iese si spune ca se simte intarita de un vot de incredere, iar Opozitia vorbeste despre forta ei de a fi provocat o discutie de interes general in Parlament. Niciodata insa, in atatia ani, motiunea de cenzura nu a reusit sa doboare un guvern. In schimb, folosirea ei excesiva a aruncat-o spre derizoriu. Din ele raman doar picanteriile, cum ar fi pestele lui Ciorbea sau ouale lui Nastase iar, mai nou, zambila lui Berceanu. Cat despre continutul lor sau despre efectul la electorat, sunt prea putine amintiri in memoria colectiva. Probabil ca, daca parlamentarii opozitiei s-ar lega cu lanturi de gardul guvernului, ar avea mai multe sanse de izbanda in a atrage atentia alegatorilor decat daca ar promova cate o motiune pe sesiune. Este tot mai ingrijorator ca diluarea luptei politice parlamentare, prin mijloace constitutionale, coincide cu un alt fenomen observat la nivelul partidelor politice: bodegizarea politicii. Unii, scoliti in afara, o numesc socializare, altii o numesc, neaos, politica de restaurant. Chiar si PSD-ul a adoptat, dupa ce si-a schimbat conducerea, acest tip de "comunicare". Aduni parlamentarii, ii scoti la o bauta si acolo discuti de guverne, de motiune, de descentralizate, de orice. Politica iese tot mai mult din spatiile traditionale de dezbatere, dar ajunge tot mai aproape de banca Cismigiului. In acest mandat, chiar presedintele Romaniei a "impus" modelul Golden Blitz, ca o prelungire fireasca a comportamentului din perioada opozitiei. In planul efectelor, un asemenea mod de abordare poate fi devastator. Ce incredere poate sa mai aiba, de exemplu, electoratul pesedist in seriozitatea dezbaterii temei justitiei, daca stie ca strategia de lupta s-a stabilit, seara, la un restaurant din Bucuresti? Sau cat de serios poate fi un guvern a carui soarta se discuta prin diverse locatii culinare? Asa cum omul vede la televizor ca tot mai multi alesi adorm in Parlament, tot la fel simte cand politica se indeparteaza de el si e facuta doar pentru palmaresul de partid. Toate aceste tipuri de comportament politic duc la scaderea gradului de incredere in institutiile fundamentale ale statului de drept. Parlamentul nu a ajuns intamplator la coada institutiilor in care romanii nu au incredere. Printre altele, se situeaza acolo si din cauza ca nici macar actiunile specifice nu si le poate transfera intr-un registru serios, care sa impresioneze prin modul de tratare a subiectelor. La fel se intampla in cazul partidelor, ajunse, si ele, la coada topului. Presedintia inca mai rezista sus in clasament, pentru simplul motiv ca actorul principal de la Cotroceni reuseste sa emane autoritate mai mult decat toate celelalte institutii la un loc. Si acest lucru nu se intampla pentru ca el ar fi mai bun ca ieri sau alaltaieri, ci pentru ca alte puteri ale statului functioneaza prost si sunt incapabile sa se ia in serios, in primul rand pe ele insele. Motiunea de cenzura dezbatuta, ieri, a fost inca un exemplu in acest sens. Profesionalizarea politicii nu se face totusi prin campanii blitz in restaurantele de aur ale Capitalei.