Politia spaniola a retinut un roman care schimba la banci "ruble cehesti" in euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Politia spaniola din Navarra a retinut la Pamplona un cetatean roman cu domiciliul in Alcala de Henares (Madrid), care de luni de zile se ocupa cu inselarea diverselor banci de pe jumatate din

Politia spaniola din Navarra a retinut la Pamplona un cetatean roman cu domiciliul in Alcala de Henares (Madrid), care de luni de zile se ocupa cu inselarea diverselor banci de pe jumatate din teritoriul Spaniei, carora le prezenta ruble rusesti drept coroane cehesti si cerea sa-i fie schimbate in euro, scrie in editia sa de vineri Diario de Noticias - Pamplona. Ionut V., de 24 de ani, din Tulcea, cu domiciliul stabil in capitala spaniola, se prezenta la banci cu bilete de 10.000 de ruble, moneda necotata in Spania sau in alte tari ale UE, pretinzand ca sunt coroane din Republica Ceha, tara care se va integra in Uniune din mai 2004. La 8 august, relateaza ziarul, Ionut V. s-a prezentat, ca de atatea ori inainte, la un birou de schimb al unei banci, de data aceasta din Pamplona, Navarra, s-a legitimat cu o fotocopie a pasaportului si a solicitat schimbarea a 10.000 de coroane cehesti - in realitate ruble rusesti - pentru care a si primit 562 de euro. Functionarii respectivei sucursale bancare nu si-au dat nici ei seama ca au primit o moneda necotata in Spania, deci fara valoare, iar trei zile mai tarziu, cand au realizat acest lucru, nu au avut alta optiune decat sa denunte faptele la politie. Tanarul roman a actionat insa din nou in Pamplona la 21 august, intrand in alta sucursala bancara si incercand sa schimbe 20.000 de ruble. De aceasta data, dupa denunturile anterioare facute de alte cinci institutii financiare similare, politia a fost chemata si echipa specializata in delincventa economica si financiara l-a identificat si retinut pe cel care comisese pana atunci mai multe zeci de delicte dupa aceeasi reteta. Anchetatorii sunt de parere ca el opereaza in acest fel din mai 2003, cand un director de banca din Madrid a reclamat o tentativa de schimbare a 13.000 de pesos mexicani, fara curs legal. Cateva zile mai tarziu, in Chamberi, cartier central din Madrid, directorul altei sucursale bancare semnala tentativa de schimbare in euro a unor bancnote poloneze scoase din circulatie. Atunci, functionarii au incercat sa-l retina pe Ionut V., dar acesta a fugit, abandonand zlotii. A avut succes cu ruble rusesti date drept coroane cehesti in iulie in Murcia si la inceputul lui august in Burgos si Valladolid, incasand mii de euro. Politia Judiciara din Navarra a lansat un anunt de avertizare catre toate unitatile bancare din Spania unde fusesera semnalate operatiuni asemanatoare, iar in unele cazuri inca nedenuntate, deoarece se banuieste ca Ionut V. actiona pentru un grup mai mare si bine organizat. Pagubele semnalate in cazul lui sunt in total de 9.000 de euro, dar ar putea sa ajunga la 15.000 de euro, scrie ziarul.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite