Poliţia scoate la lumină a cincea brăţară de la Sarmizegetusa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea Inspectoratului General de Poliţie (IGP) va prezenta astăzi, în cadrul bilanţului anual al instituţiei, şi cea de-a cincea brăţară dacică, recuperată de pe teritoriul Franţei.

Conducerea Inspectoratului General de Poliţie (IGP) va prezenta astăzi, în cadrul bilanţului anual al instituţiei, şi cea de-a cincea brăţară dacică, recuperată de pe teritoriul Franţei. De data aceasta, Executivul nu va mai fi nevoit să apeleze la fondurile bugetare pentru că bijuteria a fost repatriată gratis.

Cea de-a cincea brăţară dacică a sosit ieri în ţară, din Franţa, în condiţii de maximă securitate. Dacă primele patru brăţări au fost găsite, în iulie 2006, cu ajutorul FBI, în posesia unui colecţionar de bună credinţă din New York, pentru cea de-a cincea, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a cerut, în luna septembrie a anului trecut, asistenţă judiciară internaţională autorităţilor franceze care au "ridicat-o" de la Expoziţia Bienală a Anticarilor, organizată la Grand Palais din Paris.

Pe lângă brăţara dacică adusă de la Paris, autorităţile române vor mai prezenta astăzi şi alte "comori" capturate de la braconierii siturilor arheologice de la Sarmizegetusa, la acţiunea IGP urmând să fie de faţă chiar preşedintele României, Traian Băsescu.

"Vom prezenta tot tezaurul. Tot ce a fost ridicat în această acţiune, în decurs de câţiva ani, respectiv brăţări, câteva mii de kosoni şi alte obiecte vechi (n.r.- inclusiv "tehnica" modernă capturată de la braconieri). Pentru localizarea şi preluarea acestor brăţări, IGP a colaborat excelent cu poliţiile şi organele judiciare din mai multe state printre care SUA, Franţa, Germania, Serbia şi altele.

Cazul brăţarilor a fost şi pentru noi un caz deosebit, un caz-şcoală", ne-a declarat chestorul Dan Fătuloiu, şeful IGP.

Dacă primul lot al bijuteriilor cumpărate de statul român a fost deja expertizat atât în Germania cât şi în România, la Institutul de Fizică Atomică, demonstrându-se că provin dintr-un aur antic transilvan, "ce are amprenta aurului dacic", pentru cea de-a cincea, istoricii şi fizicienii urmează să se pronunţe în următoarele câteva luni de zile.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite