Politia nu ne mai blocheaza, ci ne filmeaza

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dupa ce s-a renuntat la blocarea rotilor autoturismelor parcate neregulamentar, Politia Rutiera incearca sa faca fata situatiei punand la bataie chiar si camerele video folosite in general la

Dupa ce s-a renuntat la blocarea rotilor autoturismelor parcate neregulamentar, Politia Rutiera incearca sa faca fata situatiei punand la bataie chiar si camerele video folosite in general la radare. Cu putin timp in urma, Inspectoratul General al Politiei Romane a facut demersurile pentru renuntarea blocarii rotilor considerandu-se ca aceasta masura nu rezolva problema fluentei traficului si nici nu mai era conforma cu actualele prevederi legale. In momentul de fata, a fost realizat un "fluturas" pe care agentul de circulatie il aplica pe parbrizul autovehiculului parcat neregulamentar si filmat in aceasta situatie. Prin acest "fluturas", conducatorului auto i se aduce la cunostinta faptul ca urmeaza sa primeasca amenda respectiva. Numai in Bucuresti, in primele cinci luni ale acestui an, au fost aplicate peste 60.000 de sanctiuni, reprezentand 23% din totalul contraventiilor constatate. Capitala are insa un specific aparte. La inceputul anului 2005, in Bucuresti erau inmatriculate peste 820.000 de autovehicule. Daca la acestea se adauga si masinile aflate in tranzit, lipsa locurilor de parcare si reteaua de drumuri invechita, avem o imagine completa a chinului prin care trec bucurestenii la orele de varf. Pentru un trafic fluent, Politia Rutiera a propus Primariei dezafectarea restrictiilor de oprire pe B-dul Iuliu Maniu, Drumul Taberei, B-dul Dinicu Golescu, B-dul Iancu de Hunedoara, B-dul Dimitrei Cantemir, Str. Luterana si partial pe Sos. Mihai Bravu si B-dul Ion Mihalache. "Am solicitat, Primariei si Prefecturii, identificarea de spatii de depozitare pentru aplicarea hotararii de ridicare a autovehiculelor care obstructioneaza vadit calea de rulare", ne-a declarat comisarul-sef Dumitru Jianu, adjunctul sefului Directiei Politiei Rutiere.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite