Politia Rutiera a suplimentat patrulele si a redus concediile de odihna ale angajatilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

In ultimul deceniu, in Bucuresti, s-a inregistrat o crestere considerabila a parcului de vehicule si a numarului posesorilor de permise de conducere, in timp ce drumurile au ramas aceleasi. La

In ultimul deceniu, in Bucuresti, s-a inregistrat o crestere considerabila a parcului de vehicule si a numarului posesorilor de permise de conducere, in timp ce drumurile au ramas aceleasi. La inceputul anului 2004, erau inmatriculate peste 820.000 de autovehicule, iar numarul conducatorilor auto era mai mare de 720.000. In aceste conditii, s-a constatat reducerea considerabila a fluentei traficului rutier in Capitala, ca urmare a depasirii capacitatii maxime de preluare a autovehiculelor in miscare de catre majoritatea strazilor. Brigada de Politie Rutiera a Capitalei spune ca aceasta situatie a fost determinata atat de cresterea valorilor de trafic, de lipsa spatiilor de parcare, cat si de manifestarea unor forme de indisciplina in trafic. Pe acest fond, marea majoritate a conducatorilor auto, dar si a pietonilor nu respecta regulile de circulatie. Potrivit comisarului-sef Dumitru Jianu, adjunct al Directiei Politiei Rutiere, principalele cauze generatoare de accidente sunt acelea in care pietonii incalca regulile de circulatie atunci cand traverseaza strada in fuga si fara sa se asigure. O alta categorie este aceea a soferilor care conduc imprudent si cu viteza neadaptata la conditiile de drum. Totodata, neacordarea prioritatii ca si viteza nelegala si depasirea neregulamentara sunt alte cauze principale de producere a accidentelor grave. Cu atat mai mult, in sezonul estival valorile de trafic au cunoscut cresteri substantiale, fapt ce conduce la sporirea aglomeratiei pe sosele. "O data cu intrarea elevilor in vacanta si pe perioada concediilor, pe drumurile nationale circula un numar tot mai mare de autovehicule", a mai precizat comisarul-sef Dumitru Jianu. Profitand de vremea frumoasa, tot mai multi conducatori auto practica turismul de week-end, in special pe arterele rutiere care fac legatura cu litoralul si statiunile montane. Drumurile existente si in mod deosebit iesirea de pe Autostrada Soarelui spre Constanta nu mai pot prelua in totalitate volumul de trafic si, datorita lucrarilor in carosabil, se produc frecvent ambuteiaje. Pentru evitarea blocajelor si pentru ca soferii sa circule asa cum trebuie, Politia Rutiera a redus concediile de odihna ale politistilor din strada, suplimentand patrulele pe principalele drumuri nationale si autostrazi la sfarsit de saptamana, cand se monitorizeaza traficul cu ajutorul elicopterelor, iar in zona Drajna se va mai crea o banda in plus pentru fluidizarea traficului.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite