Poeţii tineri - enervaţi de ateismul erotic al românilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

şoc şi revoluţie. Curajul tinerilor scriitori a dinamitat tabuurile, a aruncat în aer pudorile forţate şi a pus pe un drum nou poezia. Confundată deseori cu pornografia, poezia erotică a

şoc şi revoluţie. Curajul tinerilor scriitori a dinamitat tabuurile, a aruncat în aer pudorile forţate şi a pus pe un drum nou poezia. Confundată deseori cu pornografia, poezia erotică a aruncat în jocul valorii multe nume noi, sinonime cu "atitudine" şi "sinceritate"."Poezia noastră este confundată deseori cu cea pornografică. Cei care consideră aşa ceva sunt încremeniţi într-un erotism proletcultist, ateu, unde a vorbi despre organele genitale şi a face poezie din ele era o mare ruşine. şi ele fac parte din existenţă. Pudibonzii care se ascund în spatele unei moralităţi ceauşiste consideră asta pornografie", spune Miruna Vlada, o poetă în vârstă de 20 de ani, autoarea unui volum epuizat din rafturile librăriilor: "Poeme extrauterine", apărut la Editura Paralela 45. Diana Geacăr are 22 de ani şi a publicat, la Editura Vinea, volumul de debut, "Bună, eu sunt Diana şi sunt colega ta de cameră", în noiembrie 2005. Scrie despre dragoste. A femeilor pentru alte femei. "Mi se întâmplă să scriu poezii erotice mai mult despre femei. Sunt tare frumoase. Am observat că mulţi dintre cititori sunt oripilaţi de tema asta: atracţia unei femei pentru o altă femeie, dorinţa. Unii cred că depravăm poezia, dar nu este aşa". Poeta Miruna Vlada consideră că "actul erotic este unul existenţial, fundamental. Mă enervează foarte mult că oamenii din jurul meu sunt foarte speriaţi când mă aud vorbind de dragoste şi se uită cu un fel de milă la mine şi zic:
Săraca, e o puştoaică
şi nu înţeleg că actul erotic este singurul pentru care merită să trăieşti. Scriu despre actul erotic pentru că vreau să-l trăiesc până la capăt. Corporalitatea din poemele mele este o formă senzorială de a fi onest cu tine însuţi". Criticul literar Bogdan-Alexandru Stănescu crede că s-a produs un salt brusc în literatura română, pentru că sistemul arderii etapelor n-a funcţionat întotdeauna, din motive, de multe ori, extraliterare. "Am trecut brusc de la lirismul "înalt" exact în extrema cealaltă, ancorată în biologic, în organic. E o cale pe care noi am recuperat-o apăsând pe acceleraţie foarte tare, pentru că n-am avut parte de o generaţie nebună care să ţină ritmul cu literatura universală. E un lucru care e normal să-i şocheze pe unii, care nu sunt pregătiţi pentru acest tip de literatură. Nu cred că excesul deosebeşte poezia erotică proastă de cea bună. Atâta timp cât poezia este bună, poate fi şi pornografică, tot bună va fi".

Diana Geacăr
momente de tensiune
când beau prea multă bere
pt creierul ăsta prost
mă uit după femei cu pofta
unui moş libidinos cu buzele răsfrânte
(....)
când iau cunoştinţă de fundurile lor
de sâni şi mai ales
de buze
de-aş putea
acumulez tensiunea
în locul ăla mic dar f important
un loc de înaltă tensiune
Miruna Vlada Vama Veche
o gagică-şi ascunde fericirea-n nisip
îmi ţin sângele menstrual aproape
nu vreau să-l pierd
tu eşti în sângele meu menstrual
(...)
trupurile celorlalţi bărbaţi sunt de ipsos
mădularele lor groase nu pot pluti în lacrimele mele
deshidratate
doar corneele tale
sunt o barcă de lemn
ce traversează lent
corneele mele înlăcrimate

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite