Pod rupt şi case luate de ape

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ploile abundente au produs pagube în Bacău, Mehedinţi şi Alba Codul galben a fost ridicat aseară, însă furtunile de la acest sfârşit de săptămână au afectat zeci de gospodării,

Ploile abundente au produs pagube în Bacău, Mehedinţi şi Alba

Codul galben a fost ridicat aseară, însă furtunile de la acest sfârşit de săptămână au afectat zeci de gospodării, au rupt un pod şi au smuls acoperişurile mai multor case.

O ploaie care a durat 12 ore în judeţul Suceava a dus la inundarea mai multor gospodării, a două hectare de teren arabil şi a 100 m din DN 17.

În prezent, trei autospeciale, trei motopompe, trei excavatoare şi o autobasculantă sunt folosite de către Detaşamentul de Pompieri Câmpulung Moldovenesc pentru decolmatarea podeţului ce traversează DN17 şi pentru evacuarea apei din mai multe locuri inundate. În judeţul Mehedinţi, ploile torenţiale au afectat cel mai mult municipiul Drobeta Turnu-Severin, unde cantităţile de apă au ajuns până la 50 l/mp.

Joi seara, sistemul de canalizare nu a mai putut face faţă, iar apa acumulată pe străzi trecea de un metru adâncime, maşinile plutind ca pe lac. Până şi poliţiştii au avut probleme cu autoturismele.

Frontiera, inundată

Localitatea Piatra Albă, situată la circa patru kilometri de municipiul Drobeta Turnu-Severin, a fost cel mai grav afectată de ploile torenţiale.

Peste 50 de gospodării au fost afectate de inundaţii şi pentru că noul drum comunal a fost înălţat cu circa 20 cm faţă de nivelul caselor. O parte din cei peste 100 de pompieri mehedinţeni mobilizaţi la inundaţii au intervenit ieri cu motopompele pentru a scoate apa adunată şi în pasajul de intrare în Punctul de Trecere a Frontierei Porţile-de-Fier I.

Trafic deviat pe drumul dintre Bacău şi Oneşti

Circulaţia pe DN 11, între Bacău şi Oneşti, a fost restricţionată ieri timp de 14 ore, după ce podul aflat în construcţie peste pârâul Turlui, din comuna Sănduleni, a fost doborât de ploile abundente.

"Acum (ieri n.r.) se circulă normal, atât pentru maşinile de mic, cât şi de mare tonaj, pe un alt pod situat la câteva sute de metri, tot pe DN 11, aflat încă în construcţie", a declarat Dorin Roman, şeful Poliţiei Rutiere Bacău.

Weekend cu ploi

Chiar dacă avertizarea de cod galben privind ploile a expirat aseară la ora 23.00, meteorologii spun că ne aşteaptă un weekend ploios. Astăzi, în majoritatea localităţilor va ploua, iar, izolat, cantităţile de apă pot depăşi 25 l/mp.

Va ploua în special în sudul şi vestul ţării şi la munte. Temperaturile se vor încadra între 20 şi 26 de grade Celsius. În Capitală, vor fi condiţii de ploaie, iar temperatura nu va depăşi 25 de grade. Mâine, va ploua în continuare în sudul, vestul şi centrul ţării.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite