Pluto ar putea fi repromovată în liga planetelor

Astronomii spun că Pluto şi satelitul ei Charon au fost cândva o singură entitate. Până în 2009, ei se străduiesc să schimbe definiţia noţiunii de planetă astfel încât Pluto să

Astronomii spun că Pluto şi satelitul ei Charon au fost cândva o singură entitate. Până în 2009, ei se străduiesc să schimbe definiţia noţiunii de planetă astfel încât Pluto să redevină ce a fost.

Un studiu de ultimă oră arată că planeta Pluto şi satelitul ei Charon au fost despărţite în trecut de către o rocă uriaşă. Dovada pentru acest lucru va fi adusă abia în 2015, când naveta spaţială "New Horizons" va ateriza pe Pluto pentru a culege date despre atmosfera de acolo. Din cauza ciocnirii cu un corp ceresc uriaş, Pluto e acum mult mai mică decât era iniţial, fapt ce i-a determinat pe cercetători să nu o mai considere planetă.

Dar chiar dacă, anul trecut, Pluto şi-a pierdut statutul de planetă, astronomii se vor "certa" până în 2009 pentru definiţia acestui cuvânt, anunţă revista "New Scientist". Acest lucru îi poate fi favorabil lui Pluto, deoarece, în funcţie de redefinirea sensului pentru planetă, ea îşi poate recăpăta statutul pierdut.

Definiţia actuală pentru cuvântul planetă a fost aspru criticată de către o parte din astronomi, pentru că este vagă şi arbitrară şi nu ia în considerare planetele din jurul altor stele. Astronomii care au restabilit sensul pentru termenul de planetă arată că opt sisteme, de la Mercur la Neptun, pot fi numite astfel, iar Pluto şi alte corpuri cereşti foarte îndepărtate de Pământ sunt, de fapt, corpuri cereşti mult mai mici.

Una dintre criticile aduse definiţiei de planetă e că aceasta trebuie să controleze spaţiul din jurul ei prin îndepărtarea obiectelor care circulă pe orbită. Cercetătorii aduc argumentul că Pământul şi alte planete uriaşe nu resping asteroizii care adesea pătrund chiar în atmosfera lor.

Încălzirea globală are loc şi pe Pluto

Cu toate că oamenii nu ştiu foarte multe despre Pluto din cauza distanţei dintre aceasta şi Pământ, la începutul acestui an, cercetătorii au emis ipoteza că încălzirea globală, pe care o trăim cu toţii pe Terra, are loc şi pe această planetă de dimensiuni mici. Astfel, astronomii presupun că atmosfera subţire a lui Pluto este cel mai probabil formată din nitrogen şi monoxid de carbon, în echilibru cu nitrogenul solid şi gheaţa formată din monoxid de carbon de pe suprafaţă. Pe măsură ce Pluto se depărtează de Soare, mare parte din atmosferă îngheaţă.

Când se apropie din nou de Soare, temperatura de la suprafaţa solidă creşte, ducând la sublimarea gheţii de nitrogen în gaz, iar în acest mod se produce un antiefect de seră.

Atmosferă descoperită prin ascundere

În mare parte, procesul de încălzire-răcire de pe Pluto are loc la fel ca evaporarea transpiraţiei de pe pielea umană, arată cercetătorii. Sublimarea are un efect de răcire asupra planetei şi cercetătorii au descoperit de curând, folosind sublimetrul Array, că temperatura lui Pluto este cu 10 grade Kelvin mai mică decât se aşteptau.

Astronomii au descoperit atmosfera lui Pluto, în 1988, în urma unei observaţii de ascundere. Procesul de ascundere arată că atunci când un obiect fără atmosferă ascunde o stea, steaua dispare dintr-o dată. Astronomii spun că, în cazul lui Pluto, steaua s-a micşorat încet.

Pluto, mai mică decât sateliţii

Pluto nu numai că este mai mică şi mult mai puţin masivă decât celelalte planete, dar, având mai puţin de 0,2% din masa lunară, este de asemenea mai mică şi mai puţin masivă decât cei şapte sateliţi din sistemul solar: Ganimede, Titan, Calisto, Io, Luna Pământului, Europa şi Triton.

Totuşi, astronomii apreciază că Pluto este de două ori mai mare în diametru şi de 12 ori mai mare decât masa lui Ceres, cea mai mare planetă minor din centura de asteroizi. Până să descopere corpul ceresc UB31, specialiştii considerau că Pluto era mai mare decât orice alt obiect cunoscut din Centura Kuiper.

Masa şi diametrul lui Pluto au putut fi estimate numai după ce, în 1978, a fost descoperit satelitul său Charon, ceea ce a dus la posibilitatea determinării masei sistemului Pluto - Charon prin simpla aplicare a formulei celei de a treia legi a lui Newton şi Kepler. Mai târziu, diametrul lui Pluto a fost măsurat când a fost ascuns de Charon.

Orbita lui Pluto se intersectează cu Neptun

Orbita lui Pluto este diferită de cele ale celorlalte planete. Este foarte înclinată deasupra planului ecliptic şi foarte noncirculară. Această noncircularitate constă în faptul că se intersectează cu orbita lui Neptun, făcând astfel ca Pluto să fie a opta cea mai îndepărtată planetă de la Soare. Cea mai recentă apariţie a acestui fenomen a durat din 7 februarie 1979 până în 11 februarie 1999.

Calculele matematice ale astrologilor indică faptul că apariţia precedentă a acestui fenomen a durat 14 ani, din 11 iulie 1735 până în 15 septembrie 1749. Aceleaşi calcule arată că Pluto a fost a opta planetă de la Soare între 30 aprilie 1483 şi 23 iulie 1503, o durată aproximativ egală cu cea dintre 1979 şi 1999.

Pluto e atras de Neptun

Studii recente sugerează că fiecare trecere a lui Pluto în orbita lui Neptun durează cu aproximaţie între 13 şi 20 de ani, cu alternanţe şi mici variaţii. Când Neptun se apropie din spatele lui Pluto, gravitaţiile lor încep să le atragă încet, rezultând o interacţiune între poziţiile lor pe acelaşi fel de orbită, ce produce Punctele Troiene.
Pe măsură ce Pluto se apropie cel mai mult de Soare, se atinge distanţa maximă de la ecliptic datorită înclinaţiei sale de 17 grade.

Astfel, este mult deasupra sau dedesubtul planului orbitei planetei Neptun. Astronomii spun că, în aceste condiţii, Pluto şi Neptun nu se vor ciocni sau apropia la mai mult de 18 unităţi astronomice una de cealaltă, ceea ce înseamnă că se vor afla la o distanţă de 2.400 milioane de kilometri. Începând cu anii 1990, astronomii au descoperit alte obiecte transneptuniene, pe care le-au numit "plutinos", după Pluto.

Spre deosebire de majoritatea planetelor, dar asemănător cu Uranus, Pluto se roteşte cu polii săi aproape în acelaşi plan al orbitei. Axa de rotaţie a lui Pluto este înclinată cu 122 grade. Când Pluto a fost descoperit, regiunea sa sudică polară relativ luminoasă a fost imaginea văzută de pe Pământ.

Cele mai multe informaţii despre Pluto au fost strânse în perioada 1985-1990, când Pământul a fost aliniat cu orbita lui Charon, astfel încât se putea vedea o eclipsă în fiecare zi pe Pluto. Atunci au fost întocmite şi hărţile albedo, care stabileau suprafaţa reflectorizantă. Astronomii au putut determina cu acurateţe dimensiunile lui Pluto şi ale lui Charon. Perioada de rotaţie a lui Pluto este de 6.387 de zile, la fel ca şi cea a satelitului său Charon.

Charon, Nix şi Hydra sunt trei sateliţi ai "planetei duble"

Până azi, au fost identificaţi trei sateliţi ai planetei Pluto. Charon, prima dată menţionat în 1978, de către astronomul James Christy. Ceilalţi doi sateliţi, Nix şi Hydra, desemnaţi iniţial prin numele de cod S/2005 P 1 şi S/2005 P 2, au fost descoperiţi în 2005 şi sunt considerabil mai mici. Sistemul Pluto-Charon este notabil pentru că este singurul sistem planetă-lună din sistemul solar al cărui centru gravitaţional este deasupra suprafeţei planetei. Datorită diferenţei mici de masă şi dimensiuni dintre planetă şi satelitul acesteia, poate fi considerat ca fiind o planetă dublă. Acest lucru i-a determinat pe unii astronomi să îl eticheteze ca fiind o planetă dublă.

Pluto, botezat de o fetiţă de 11 ani

Pluto a fost numit după zeul roman cu acelaşi nume. După ce au descoperit planeta în 1930, astronomii de la Observatorul Lowell au propus mai multe variante pentru nume, precum Zeus, Minerva sau Cronos. Toate variantele au fost respinse de către astronomi. Denumirea actuală a fost sugerată de către Veneţia Phair, o fată de 11 ani din Oxford, Anglia.

La micul dejun, bunicul ei, Herbert Hall Turner, care lucra la Biblioteca Bodleian din cadrul Universităţii Oxford, citea în ziarul "Times" despre descoperirea unei noi planete. El i-a cerut nepoatei sale să aleagă un nume bun pentru noua planetă. Veneţia, pasionată de miturile şi legendele romane şi greceşti, a sugerat numele zeului Hades, stăpânul lumii de dincolo.

Atunci, profesorull Turner a telegrafiat colegilor săi din America această sugestie şi, după dezbateri aprinse, numele Pluto a fost adoptat şi anunţat de Slipher la 1 mai 1930. În limbile chineză, japoneză, coreeană şi vietnameză, numele planetei se traduce ca Regele stelei întunecate. Deşi Hades nu este foarte cunoscut în cultura asiatică, treducerea este apropiată.