Ploile au făcut prăpădîn Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În comuna Milişăuţi, localnicii şi-au pus saci cu nisip la porţi, să mai oprească din apele care ameninţau să le intre în case. În localitatea Sadova au fost înregistrate alunecări de

În comuna Milişăuţi, localnicii şi-au pus saci cu nisip la porţi, să mai oprească din apele care ameninţau să le intre în case. În localitatea Sadova au fost înregistrate alunecări de teren, dar nu sunt ameninţate locuinţe. În judeţul Bacău, cele mai mari cantităţi de apă, peste 40 de litri pe metru pătrat, au căzut în comuna Urecheşti şi în municipiul Bacău. Dacă în oraş nu s-au înregistrat probleme deosebite, locuitorii din Urecheşti au retrăit la scară mai mică momentele de teamă de la inundaţiile de anul trecut. În judeţul Vrancea, cele mai afectate de inundaţii au fost localităţile Rugineşti, Jariştea, Titioneşti şi Mera. Din primele estimări, trei poduri s-au rupt şi s-a luat în calcul posibilitatea de a fi evacuate aprox. 100 de familii. De asemenea, o viitură pe râul Milcov a produs inundaţii în oraşul Odobeşti.

Buzăul a ieşit din matcă
45 de gospodării din satul covăsnean Bobocea, comuna Sita Buzăului, au fost izolate, ieri, timp de jumătate de zi, după ce apele Buzăului s-au revărsat. Potopul era să facă şi o victimă: o femeie de 50 de ani a fost luată de ape, când a încercat să traverseze prin albia râului către casă, cu bicicleta, în pofida sfaturilor consătenilor. Ea s-a prins de crengile unor sălcii, iar localnicii au reuşit să o salveze.

La Târlişua s-au rătăcit avertizările meteo
Avertizările meteorologice emise de autorităţi, care anunţă pentru următoarele zile furtuni şi vijelii în Bistriţa-Năsăud, nu au ajuns în comuna Târlişua, deoarece Comitetul Local pentru situaţii de urgenţă a rătăcit avertizarea. Primarul localităţii, ştefan Perhaiţă, a declarat că populaţia a fost anunţată că vin din nou ploi, dar că de o avertizare meteo nu are cunoştinţă să fi venit la primărie. El a adăugat că, în caz de inundaţii sau viituri, oamenii se anunţă între ei "din gură în gură", iar dacă pericolul este cu adevărat serios se trage clopotul de la biserică. "Cei care stau departe sunt anunţaţi prin telefonul mobil, mai nou", a spus primarul.

Pagube şi în sudul ţării
Efectele fenomenelor meteorologice au fost resimţite nu numai în Moldova, dar şi în judeţele Dolj şi Olt. În Dolj, două localităţi au rămas fără alimentare cu energie electrică după ce a fost parţial afectată o linie electrică, iar patru posturi de transformare au fost avariate. În judeţul Olt, alte două localităţi au rămas în beznă, ca urmare a distrugerii a două linii electrice şi a opt posturi de transformare. De asemenea, în judeţul Argeş, vântul puternic a avariat parţial alte două linii electrice.

Urmează un weekend cu ploi mai puţine
În acest weekend vom scăpa de ploi, spun meteorologii, iar începutul de săptămână va fi unul cu vreme bună, doar în nordul ţării urmând să se înregistreze averse de ploaie, dar neînsemnate cantitativ. În următoarele zile vor mai fi înnorări în zona de vest a ţării, iar la deal şi la munte vor fi averse slabe. Duminică, instabilitatea atmosferică se va face simţită în centrul, vestul şi nordul României, iar la munte va ploua. Astăzi, temperaturile vor fi în jurul valorilor de 23-31 de grade, iar mâine vor ajunge la 33-34 de grade în sudul şi sud-estul ţării.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite