Ploieşti: Un şofer beat a lovit trei maşini parcate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aseară, în jurul orei 21.00, un conducător auto din Ploieşti, aflat în starea avansată de ebrietate, a avariat trei autoturisme.

Accidentul s-a petrecut pe Strada Gheorghe Doja, în faţa Hotelului Forum. În timp ce se afla la volanul unui Daewoo, Ioan, în vârstă de 53 de ani, a pierdut controlul autoturismului şi a lovit o maşină parcată. Aceasta, la rândul ei, a fost proiectată în alt autoturism care l-a avariat pe al treilea autovehicul parcat în zonă.

Mort de beat la volan
Echipajele de poliţie din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Prahova s-au deplasat la faţa locului, i-au testat alcoolemia conducătorului auto cu etilotestul şi au constatat că acesta avea o alcoolemie de 1,46 mg/l alcool pur în aerul expirat. Unul dintre agenţii de la Rutieră au precizat pentru RealitateaTv că, la o asemenea alcoolemie, este posibil ca şoferul să nu mai fi văzut bine. Potrivit aceleiaşi surse, proprietarii maşinilor lovite de Ioan vor primi amenzi pentru parcare neregulamentară.

Nu au fost victime
Accidentul nu s-a soldat cu victime, conducătorul scăpând doar cu câteva zgârieturi. Ulterior, şoferul a fost însoţit de echipajele de Poliţie la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii nivelului de alcool din sânge.

În urma accidentului, conducătorului i s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autoturism în timp ce se afla sub influenţa alcoolului şi distrugere din culpă.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite