Ploieşti: Virgil Hriban - Lăcătuş cu grad de ofiţer

Ploieşteanul a  renunţat la o carieră de ofiţer în armată pentru a prelua afacerea socrului său. Face chei de aproape 20 de ani şi administrează atelierul deschis în urmă cu 29 de ani.

Virgil Hriban a visat în copilărie să devină aviator. El a făcut liceul militar la Breaza, însă, după absolvire, a ajuns la Şcoala de ofiţeri activi din Braşov, unde s-a specializat în rachete antiaeriene. Timp de 10 ani, a fost ofiţer în Armata Română, însă, destinul său avea să se shimbe radical în 1988, când a cunoscut-o pe soţia sa. „În 1990 mi-am dat demisia din armată şi am muncit alături de socrul meu, la atelierul de copiat chei de la Halele Centrale. În 1996, socrul meu a murit şi eu am preluat afacerea lui şi am dus-o mai departe“, explică Virgil.

El spune că cel mai greu i s-a părut la început, când a trecut de la un post de comandă, din armată, unde avea în subordine 100 de oameni, la o meserie în care el trebuia să fie la dispoziţia tuturor clienţilor.

Are 20 de clienţi pe zi
După aproape 20 de ani de copiat chei, lăcătuşeria nu mai are niciun secret pentru Virgil Hriban. El poate copia de la chei simple, de lacăte mici, până la chei de maşină, cu microcipuri încorporate. Cel puţin 20 de clienţi vin zilnic la atelierul lui Virgil, care, în timp, şi-a extins afacerea şi a mai deschis un punct de lucru în zona de Nord a Ploieştiului.

„Sunt singurul particular din Ploieşti, restul sunt puncte de lucru ale unor firme mari. Mai sunt persoane individiduale care pilesc chei, dar la atelierul meu există o gamă foarte mare de servicii, mult mai multe decât la aceste persoane, iar preţurile sunt sub cele practicate de firme“, explică lăcătuşul. Pentru o copie de cheie un client plăteşte minimum 4 lei şi maximum 20 de lei.

Afacere cu valoare sentimentală
Când socrul său i-a oferit afacerea sa, i-a lăsat ui Virgil, în plus, toată priceperea lui, meseria învăţată într-o viaţă, dar şi cel mai vechi atelier de copiat chei din Ploieşti.

„În 1980, Nicu Dumitrescu, cunoscut printre meseriaşi ca «Buric», a cumpărat primul aparat de copiat chei din Germania. El a dat 1.000 de mărci pe el şi a plătit vamă în România, cât ar fi dat pe o maşină Dacia nou-nouţă. Timp de 15 ani a folosit acest aparat şi a fost, pe vremea de dinainte de Revoluţie, singurul ploieştean care copia chei şi avea afacerea lui particulară“, spune Virgil Hriban.


El povesteşte că socrul său era ceasornicar de meserie şi îşi făcuse un atelier de reparaţii înainte de Al Doilea Război Mondial şi a lucrat, de asemenea, la ceasornicăria regală din Sinaia.
Având spirit de comerciant, a văzut o afacere bună în copiatul cheilor, mai ales că prin anii 80 nu exista aşa ceva în Ploieşti.

Vrea să lase afacerea băiatului
„De 20 de ani, lumea continuă să vină la mine, ceea ce înseamnă că nu sunt aşa de multe persoane nemulţumite de serviciile mele. Dacă îţi tratezi clienţii cu seriozitate şi respect, ei apelează la tine când au nevoie. Fiecare om care intră în atelier trebuie să plece mulţumit. Celor care nu sunt mulţumiţi le restitui banii fără nicio problemă. Cei care sunt mulţumiţi intră de multe ori doar ca să mă salute“, mai spune Virgil Hriban.

De la socrul său a învăţat că un client mulţumit întotdeauna va mai aduce în atelier încă trei. Meseriaşul speră ca într-o zi să lase afacerea, dar şi amintirile sale, băiatului. „Este greu să găseşti meseriaşi. Mi s-a întâmplat de două ori să formez persoane pe sculele mele, pe cheile mele şi pe rateurile şi pierderile mele, iar după ce s-au specializat au plecat de la mine şi au deschis propriile afaceri“, explică bărbatul.

ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI

Cum aţi ajuns la Ploieşti?
V.H.: M-am născut la Timişoara, dar am copilărit în Braşov. De aici, am ajuns la liceul militar din Breaza, însă, când am cunoscut-o pe soţia mea, am decis să mă mut în Ploieşti. M-am «măritat» cu ea în decembrie 1989, iar pe 17 decembrie, când a început Revoluţia, noi eram în luna de miere la Tuşnad.

Veţi lăsa afacerea copiilor?
V.H.: Nu ştiu, depinde de ei, dacă o vor merita. Băiatul meu este interesat de ceasornicărie şi vreau să-l trimit în vacanţele de vară în Germania, la cursuri de specializare. Apoi va urma un test pe care îl va da la atelier, iar dacă voi vedea că face totul cu plăcere, îi voi lăsa afacerea. Dacă o să muncească din obligaţie, atunci îl voi îndemna să caute altceva.

Aţi încercat să luaţi la atelier ucenici?
V.H.: Tinerii din ziua de azi nu au răbdare să înveţe o meserie. Ei vor câştiguri mari şi rapide, ori în lăcătuşerie nu este aşa. Dacă aduni patru lei cu patru lei, cât iau pentru o cheie,  îţi trebuie o viaţă de om ca să dai un tun.

CE-I PLACE
„Îmi place să stau prin bucătărie, cel mai mult îmi place să gătesc ciorbe şi budinci. Sunt pescar maniac, merg în Delta Dunării de cel puţin 15 ori pe an. Mă pricep să fac foarte multe mâncăruri din peşte, deşi nu îmi place chiar deloc să mănânc preparate din peşte.“

CE NU-I PLACE
„Nu-mi place să fiu înşelat sau minţit. Mi s-a întâmplat de multe ori să trec prin aşa ceva din cauza «încrederii» pe care am avut-o în anumite persoane . Din această cauză am pierdut mulţi bani, dar şi aceşti presupuşi prieteni m-au pierdut pe mine definitiv.“

PROFIL

Născut
1 octombrie 1960, Timişoara

Educaţie
Şcoala de ofiţeri activi, Braşov

Experienţă
A fost ofiţer în armată timp de 10 ani

Familie
Este căsătorit, are o fată şi un băiat