Ploieşti: Sărbătoarea Floriilor i-a adunat pe ploieşteni la biserică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lăcaşele de cult au fost pline de credincioşi care au celebrat intrarea Mântuitorului în Ierusalim

Credinţa întru Isus Hristos i-a adunat pe ploieşteni în bisericile din oraş, devenite neîncăpătoare pentru mulţimea dornică să asiste la slujba celei dintâi sărbători din ciclul pascal, care se va încheia odată cu Înălţarea, la 40 de zile de la duminica Paştelui.

Singuri sau în familie, tineri şi bunici cu nepoţii de mână, toţi îmbrăcaţi frumos ca pentru cinstirea unei zile mari, au luat cu asalt lăcaşurile de cult pentru a celebra profeţia împlinită - Intrarea Mântuitoruluii în Ierusalim călare pe un asin. Aşa cum cere tradiţia creştin-ortodoxă, mulţi au adus cu ei crenguţe de salcie.

Cei care nu au avut, nu au rămas cu mâna goală pentru că au primit de la biserică, astfel încât la sfârşitul slujbei fiecare credincios a plecat acasă, dacă nu cu o coroniţă, măcar cu o rămurică sfinţită. „Tradiţia spune că salcia este simbolul biruinţei vieţii asupra morţii, simbolul fertilităţii”, a spus Mariana Stroie, una dintre femeile în vârstă care, cu pioşenie, şi-a petrecut dimineaţa la Biserica Sf. Gheorghe din centrul oraşului.

Puterile salciei sfinţite

„Sărbătoarea Floriilor este importantă, deschide Săptămâna Patimilor Domnului Nostru Iisus Hristos. E bine ca fiecare să vină la biserică şi, după ce părintele binecuvântează ramurile de salcie, să le ducă acasă. Eu împletesc o coroană şi o pun pe un colţ al icoanei. Te apără de rele”, a explicat Maria Dinu.

Credinţa populară că salcia are puteri miraculoase se manifestă diferit în casele ploieştenilor. „Eu ştiu că alungă duhurile necurate şi e bine să ai aşa ceva. Te protejează de furtuni şi chiar de incendii. Unii spun că poate folosi şi la descântece, dar eu nu ştiu nimic despre asta”, a mărturisit tanti Ecaterina, o bâtrână care strângea în mână mai multe ramuri sfinţite, să-i ajungă să împartă rudelor.

Chiar şi copiii au stat la rând în faţa altarului, cu crenguţe în mâini, pentru a da acatiste. Se spune chiar că e bine să atârni coroniţe şi la grajdurile şi coteţele animalelor, pentru a le proteja creşterea. După slujba de la biserică, unii credincioşi dau de pomană în ziua Floriilor şi merg la cimitir, unde, pe mormintele curăţate din timp, înfig ramurile de salcie, pentru odihna sufletelor celor adormiţi.

Afacere de Florii

Unii localnici au făcut o afacere din Sărbătoarea Floriilor. Au adunat ramuri de salcie şi le-au vândut la poarta bisericilor cu un leu coroniţa.

Noaptea trecută, aproximativ şapte sute de credincioşi au participat la Sfânta Liturghie a Învierii, în singura biserică de rit catolic din oraş, Sf. Anton. Cu toţii au luat lumină, au mărturisit Crezul şi au rostit rugăciunea Tatăl Nostru, iar astăzi sărbătoresc Paştele.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite