Ploieşti: S-a dat startul la nunţi, după Postul Mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

36 de perechi au spus astăzi „Da!”, în faţa ofiţerului de stare civilă, pentru a-şi uni destinele. Potrivit reprezentanţilor Casei Căsătoriilor, acesta este cel mai mare număr de cununii oficiate de la începutul anului

După postul Paştelui, foarte mulţi ploieşteni s-au programat la Serviciul Public Local de Stare Civilă pentru a se căsători. „Avem astăzi 36 de cununii, iar mâine, şapte. Sunt cele mai multe căsătorii din acest an, iar de acum ne aşteptăm la un număr din ce în ce mai mare de programări făcute sâmbăta şi duminica”, a explicat ofiţerul de stare civilă Magdalena Georgescu.

Mulţi dintre cei care au ales să se cunune în acest weekend se tem de superstiţiile conform cărora nunţile nu se pot face în luna mai. „Există o superstiţie legată de florile de mai, care se scutură repede şi, asemenea lor, se termină şi căsătoriile. Din cauza acestei superstiţii, oamenii se tem să se cunune în luna mai, luna florilor”, mai spune Georgescu. Prin urmare, în prima săptămână din luna mai sunt programate doar 12 cupluri pentru căsătorie.

Din iunie însă, reprezentanţii Casei Căsătoriilor se aşteaptă la perioada de vârf a cununiilor. „Chiar dacă este criza asta, mulţi dintre cei care se căsătoresc au închiriat localurile de anul trecut şi nu mai pot da acum înapoi, mai ales că au făcut deja programări şi la biserică şi au trimis invitaţii rudelor”, explică şeful Serviciului Public Local de Stare Civilă, Magdalena Georgescu.

Cei mai mulţi dintre însurăţeii de astăzi au în jur de 25 de ani. Deşi aproape toţi sunt la prima căsnicie, există şi câţiva care se căsătoresc pentru a doua sau a treia oară. Anul trecut, într-o zi de sâmbătă, la sfârşitul lunii iunie, au fost oficiate un număr record de 70 de cununii.

S-au iubit din prima clipă
Adelina, fostă Militaru, şi Gabriel Bănică, deşi erau programaţi primii pe ziua de azi, au întârziat la Casa Căsătoriilor şi au ajuns în faţa ofiţerului Magdalena Georgescu a doua pereche de miri care s-au căsătorit astăzi.

Cei doi proaspeţi soţi s-au cunoscut pe 4 martie 2006, „undeva foarte departe de Ploieşti”, prin intermediul unui vechi prieten de-al Adelinei, care, întâmplător, este vărul lui Gabriel. „Ne-am iubit din prima clipă şi ne-am dorit să ne căsătorim, visăm să avem trei copii. La puţin timp după ce ne-am cunoscut am plecat împreună în vacanţă la Nisipurile de Aur şi în acea perioadă am descoperit unul la altul calităţi  pe care nu credeam că le vom avea”, spune, încântată, mireasa. 25 aprilie, ziua nunţii lor, nu a fost aleasă întâmplător. „Noi am vrut să ne căsătorim pe 25 aprilie, pentru că este prima săptămână după post când se pot face nunţi, dar este şi ultima zi din Săptămâna Luminată. Cununia religioasă o vom face mâine, la Biserica „Sfânta Treime”, unde Adelina s-a botezat”, explică Gabriel. Redacţia „Adevărul de Seară” le doreşte celor care şi-au unit astăzi destinele „Casă de piatră!”

Dragostea învinge distanţa
Familia Marin a fost cea care a dat startul sezonului de nunţi din 2009. Daniela Marin, fostă Mandache, este o tânără din Bucureşti care l-a întâlnit pe Vasile Marin prin intermediul surorilor celor doi, colege de facultate. „Nu au mijlocit întâlnirea noastră, dar nici nu au fost împotrivă. Ne-am văzut prima dată în 12 octombrie, a fost dragoste la prima vedere care durează de patru ani şi jumătate”, povesteşte Vasile.

Daniela îşi aminteşte că relaţia cu proaspătul ei soţ a avut parte şi de încercări. „Vasile a avut momente de rătăcire, a fost plecat din ţară timp de doi ani, da,r în ciuda distanţei dintre noi, am reuşit să păstrăm iubirea noastră. Pe 1 ianuarie 2008 a venit la mine şi m-a cerut de soţie, iar eu i-am spus pe loc «Da!»”, povesteşte Daniela. Cei doi au plecat de la Casa Căsătoriilor direct la Bucureşti, acolo unde va avea loc petrecerea de nuntă.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite