Ploieşti: Mii de credincioşi la moaştele Sfinţilor Împăraţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pelerinii au ajuns la Mănăstirea Ghighiu încă de la primele ore ale dimineţii, pentru a lua parte la hramul bisericii.

Încă de la primele ore ale dimineţii, credincioşii ortodocşi s-au adunat în curtea Mănăstirii Ghigiu, de lângă Ploieşti, pentru a săruta moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi mama sa Elena, care au fost aduse aseară de la Catedrala Patriarhală din Capitală.

„Am auzit că vor aduce aici moaştele şi am venit cu familia să le vedem. Din Târgovişte venim, am plecat pe la 5.30 de acasă, dar e mai bine că sunt aici, că la Bucureşti ne-ar fi fost şi mai greu să ajungem. Este prima oară când atingem şi sărutăm aceste moaşte şi suntem foarte fericiţi şi împliniţi”, spune Rodica Vasile.

De la ora 8.30, un sobor de preoţi, în frunte cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, a ţinut slujba Izvorului Tămăduirii. În curtea mănăstirii a fost amplasat un cort imens, în care preoţii au oficiat slujba. Pe lângă gardul mănăstirii, multe maşini, cu numere de Prahova, Bucureşti, Ilfov, Braşov, Cluj, Gorj, Dâmboviţa sau din alte judeţe, ce se întindeau  pe sute de metri, pe ambele sensuri de mers ale şoselei. Şoferii erau dirijaţi în trafic de agenţii de poliţie, iar maşinile grele fuseseră deja deviate de pe Centura de Est, pentru a nu îngreuna circulaţia autovehiculelor.

Izvor sfânt
După ce a început hramul bisericii, credincioşii au început să umple curtea. „Izvorul Tămăduirii este a doua sfinţire a apei, după Bototează, şi eu de obicei iau apă sfinţită şi o beau sau dau cu ea prin casă, că e bine să sfinţeşti casa azi. Nu trebuie să arunci apa asta sfinţită, că e mare păcat. Maica Domnului a făcut multe minuni, iar apa asta este făcătoare de minuni, ca ea”, spune Teodora, o bătrânică aflată la slujbă.

„Eu vin aici cam de cinci-şase ori pe an şi iau parte mai la toate evenimentele importante care sunt pregătite. Sunt foarte fericit că am ajuns şi astăzi, am venit cu familia şi cu nişte prieteni de-ai noştri, toţi din Câmpina”, spune un alt credincios, Constantin Stoian.

Bună de leac
Mulţi dintre cei prezenţi sunt credincioşi care vin de mult timp să se roage la această mănăstire. „Aici, la Ghighiu, vin an de an la hramul bisericii, în ultimii şapte ani am venit mereu. Acum două săptămâni am fost la Cernica. Acolo a fost şi Patriarhul Bisericii şi atunci l-am văzut pentru prima oară. Această mănăstire este singura unde găsesc linişte, mai ales acum, că trec printr-o perioadă grea din viaţa mea. Mă voi ruga pentru liniştea mea şi a copilului meu, să trecem cu bine peste greutăţi”, explică o altă credincioasă, Mihaela Geartu.

Cei care au rămas până la final au primit apă sfinţită, care, potrivit credincioşilor, este bună de leac. „Trebuie să bei apa asta sfinţită în fiecare zi, timp de două săptămâni de acum înainte, iar după aceea trebuie să bei din ea ori de câte ori eşti în post sau faci o rugăciune. Dacă eşti bolnav sau te doare ceva, ori nu vezi sau nu mai auzi, e bine să te speli pe faţă cu ea sau acolo unde te doare, pentru că este o apă tămăduitoare. E bună de necaz, de supărare, de boală sau de toate relele de pe Pământ”, spune Pandele Mocanu, un bătrân aflat la Mănăstirea Ghighiu.

La hramul bisericii au venit chiar şi oameni bolnavi, care şi-au adus de acasă scaune şi s-au aşezat pe iarba din curte. „Mă rog la Bunul Dumnezeu să îmi dea sănătate, pentru că am îmbătrânit şi, cu trecerea anilor, e mai greu să te descurci. Am sărutat moaştele sfinţilor şi chiar am plâns, pentru că numai o minune mă poate salva, dar nu ştiu dacă o merit. Am o boală de care nu pot să scap, dar eu am să mă rog în continuare, ca Dumnezeu să aibă grijă de mine”, afirmă Ştefana, o credincioasă.

Cu credinţa în suflet
„Am venit azi aici pentru credinţă, pentru a mă ruga de sănătate şi a fi binecuvântată de preot. Ştiam de toate câte au fost pregătite azi la Ghighiu, este un moment important pentru orice credincios şi Dumnezeu mi-a ajutat să ajung aici, pentru că sunt din Ploieşti şi nu am maşină am rugat un vecin acum trei zile să mă aducă. Nu ştiam dacă mai vine, dar, la prima oră el a fost la poarta mea. Aşa că am venit, ba am mai luat şi o vecină cu mine”, spune Maria Gurgu.

Toţi credincioşii au sărbătorit astăzi Izvorul Tămăduirii. În canoanele bisericeşti reprezintă sărbătoarea Maicii Domnului, care a făcut multe minuni într-o biserică ce a fost ridicată de un împărat căruia i s-a arătat. Una dintre minunile făcute de Maica Domnului a fost să îi salveze pe toţi credincioşii din lăcaş, când pereţii acestuia au început să se surpe.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite