Ploieşti: Magazinul care vinde „senzaţii tari“, dar legale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spice Shop este un magazin de produse din plante etnobotanice pentru ploieştenii care vor să încerce senzaţii tari, dar legale, de unde clienţii pot cumpăra amestecuri pentru fumat, pastile, prafuri şi accesorii, la preţuri variind între 50 şi 190 de lei, pentru două sau trei doze.

Amestecuri pentru fumat, pastile şi prafuri, acestea sunt produsele oferite consumatorilor ploieşteni de magazinul Spice Shop, amplasat la Strada Văleni, nr 16, în imediata vecinătate a localului Soviet Klub. 

Magazinul a fost inaugurat pe în urmă cu două săptămâni. „Noi am cumpărat franciza de la o firmă din Galaţi, care a fost înfiinţată în 2006, dar a început să funcţioneze în 2008. Toate produsele au certificate de conformitate şi sunt verificate de Asociaţia Naţională Antidrog“, explică administratorul afacerii.

Ploieşteanului i-a venit ideea deschiderii unui astfel de magazin în municipiu pornind de la premisa că „orice plăcere se vinde“. „Am făcut o reclamă la radio şi la scurt timp a fost un eveniment în clubul de alături şi au venit foarte mulţi clienţi. Apoi s-a dus vorba din om în om, iar acum avem aproximativ 20 de clienţi în fiecare zi“, mai spune B.B., administratorul firmei.

Clienţi muţumiţi
Cei care au cumpărat aceste produse sunt în mare majoritate tineri, deopotrivă fete şi băieţi, dar şi persoane trecute de 40 de ani.

În schimb, angajaţii acestui magazin nu comercializează niciun produs tinerilor sub 18 ani. „Nu vindem minorilor iar dacă vine cineva mai tânăr să cumpere ceva din magazin, angajaţii mei îi cer să se legitimeze“, explică directorul.

Pastile cu piper
Toate produsele comercializate în acest magazin sunt procurate de la firma din Galaţi. La rândul ei, această societate achiziţionează produsele de la importatorii care le aduc din ţări precum Anglia, Olanda, Statele Unite ale Americii sau Noua Zeelandă.

Amestecurile pentru fumat, pastilele cât şi prafurile sunt făcute integral din plante. „Avem nişte pastile pe bază de piper, fabricate din benzil piperazin. Toate produsele noastre au la bază astfel de ingrediente, care sunt naturale“, explică B.B.

Cel mai tare amestec pentru fumători se numeşte Skunk. O ţigară din această substanţă poate avea efect timp de două ore, în funcţie de persoana care o fumează, dar şi de starea psihică a clientului.

Efecte aplificatoare
„Dacă un consumator este supărat sau stresat, este posibil ca efetul pe care îl va avea acest produs asupra lui să îi amplifice simţurile, putând să-l conducă la o stare de paranoia. În general aceste produse îi binedispun pe clienţi“, adaugă administratorul.

Totuşi, el nu recomandă ploieştenilor să consume aceste produse în cantităţi foarte mari şi nici în combinaţie cu alcoolul, pentru că pot da stări fizice neplăcute.

Cafeneau visurilor
Cei mai mulţi tineri care au trecut pragul acestui magazin s-au arătat mulţumiţi de existenţa lui. „Eu vin destul de des aici şi îmi place acest magazin. Consider că este mai bine să poţi încerca astfel de produse, care sunt sigure, decât să fi tentat să cumperi altele din cine ştie ce locuri, de la persoane dubioase şi periculoase“, spune Ionuţ.

În „meniul“ magazinului există 14 sortimente de amestecuri pentru fumat, cu preţuri cuprinse între 50 şi 190 de lei, trei sortimente de pastile, care costă între 60 şi 100 de lei şi două sortimente de prafuri, cu preţuri între 60 şi 120 de lei.

Produsele sunt ambalate la pliculeţe şi asigură cel puţin consumul de două ori. „Avem un proiect pentru a deschide prima cafenea în care clienţii pot consuma astfel de produse, dar încă studiem forma legală a acestui proiect. În acest moment, clienţii noştri nu au voie să consume aceste produse în magazinul în care sunt comercializate“, adaugă administratorul Spice Shop.

Program de noapte
Pentru a fi la dispoziţia clienţilor zi şi noapte, programul de funcţionare al acestui magazin este zilnic între orele 13.00 şi 4.00 dimineaţa.



Ionel Manolache, angajat
„Mie mi se pare ok acest magazin, e o idee bună existenţa lui atât timp cât produsele vândute nu sunt nocive şi nu fac niciun rău cumpărătorilor. Aş trece şi eu pe acolo, numai aşa, din pură curiozitate“.

Steliana Cristea, pansionară
„Eu zic că nu e bine, nu mi se pare necesar un astfel de magazin. Mi-aş sfătui cunoscuţii să nu treacă pe acolo. Numai aspectul celor care consumă aşa ceva, dacă îi vezi pe stradă că fumează sau altceva, te gândeşti că sunt oameni ai străzii“.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite