Ploieşti: Goblenurile prind viaţă în mâinile lui Ion Ioniţă

Ploieşteanul nu este absolventul vreunei şcoli de artă şi pictură, însă mâinile sale au un talent ieşit din comun atunci când „desenează“ cu ac şi aţă colorată pânza de goblen.

Fiecare goblen dintre sutele lucrate de Ion Ioniţă are povestea lui. Fie că este vorba despre peisaje, monumente arhitecturale, icoane sau reproduceri după picturi celebre, goblenurile sale demonstrează talentul, perseverenţa şi pasiunea unui om însetat de frumos.

Toate acestea nu sunt întâmplătoare. Priceperea pentru lucrul făcut fără cusur a moştenit-o de la bunicul din partea tatălui, despre care spune că a fost un „fac tot“ în casa în care a copilărit. Bunicul era zidar, cizmar, fierar şi grădinar.

Pasiune dintr-o întâmplare
Povestea goblenurilor lui Ion Ioniţă a început în urmă cu 26 de ani, pe când acesta era angajat ca subinginer la Institutul de Proiectări şi Foraj din Ploieşti. „În acea perioadă, se împământenise un obicei. Angajaţii care aveau o îndeletnicire în utilaj, grafică, pictură trebuiau să prezinte anual, în holul institutului, lucrări tematice din domeniul în care erau pricepuţi“, explică Ion Ioniţă.

El a vrut să realizeze ceva deosebit faţă de exponatele colegilor săi. Aşa s-a hotărât să se apuce de cusut. „Am făcut prima dată doar patru tablouri. Era vorba despre un peisaj de primăvară, o casă cu un car înflorit la poartă, un portret de ţigancă şi un măgar, pe care l-am numit «Încăpăţânatul»“, povesteşte Ion.

El a lucrat pânza cu multă dăruire, iar rezultatul a fost atât de apreciat încât joaca de moment s-a transformat în scurt timp într-o adevărată pasiune.

Îşi face provizii de pânză şi aţă
Ion Ioniţă a devenit clientul merceriilor din localităţile unde avea delegaţie. Căuta aţă şi pânze speciale pentru a¬-şi pune în practică talentul, iar atunci când, în drumul său, întâlnea un peisaj deosebit sau o casă cu o arhitectură aparte, se oprea să le creioneze pe o bucată de hârtie, pe care mai apoi o folosea ca tipar.

În mai bine de două decenii şi jumătate, Ion Ioniţă a lucrat sute de goblenuri. Nu a făcut din pasiunea sa o afacere, motiv pentru care majoritatea lucrărilor sale nu sunt de vânzare.

Goblen Club, la Ploieşti
În 1992, reprezentanţii muzeului de Ştiinţele Naturii din Ploieşti i-au oferit lui Ion Ioniţă o încăpere unde să-şi poată da întâlnire toţi ploieştenii îndrăgostiţi de goblen. Aşa a luat fiinţă Cercul de Creativitate Umană. Clubul numără, în prezent, peste 40 de membri, provenind din toate categoriile sociale.

„Sunt cadre medicale, ingineri, jurişti, pensionari, avem şi copii care învaţă să lucreze goblenuri“, spune cu mândrie artistul Ion Ioniţă.

Zeci de exponate semnate de Ion au ajuns în casele unor români stabiliţi în străinătate. Este vorba despre tablouri care înfăţişează biserici din diverse regiuni ale României, case ţărăneşti şi icoane. 

ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI

Ce alt talent aveţi în afară de realizarea de goblenuri?
I.I: Actualmente mă ocup de tablouri din paie. Sunt foarte migăloase. Am studiat tratate de arhitectură pentru a putea reproduce în miniatură gospodării săteşti din Ardeal, Moldova şi Banat. Voi expune 20 de case reprezentative pentru artitectura populară românească şi zece biserici din lemn.

Ce proiecte aveţi în desfăşurare?
I.I: Zilele acestea am o expoziţie de goblenuri la Câmpina. Este vorba de icoane. Pe viitor mă preocup să fac o expoziţie cu arlechini şi vreau să reproduc „Dansul Căluşarilor“.

Ce faceţi când nu vă ocupaţi de partea artistică?
I.I: Îmi vizitez nepoţica, are aproape doi ani, este frumoasă şi tare isteaţă. Iar, când nu cos goblenuri în fotoliul din sufragerie, stau de vorbă cu motanul birmanez Petrică sau mă ocup de bucătărie. Îmi place să pregătesc fripturi cu sos mediteranean.

CE-I PLACE
„Îmi  plac culorile plăcute, care exprimă ceva. Nuanţele de maro, de la crem până la brun, nuanţele de roşu şi albastru. Aceste culori le folosesc nu doar în goblenuri, ci şi în ţinutele vestimentare. Călătoresc cu gândul în marile galerii de artă ale lumii şi citesc foarte mult cărţi de călătorii.“

CE NU-I PLACE
Nu-i plac oamenii care îl folosesc des pe „nu“. În opinia sa, nu există „nu se poate“ sau „nu pot“. Crede că, până nu încerci un lucru, nu îţi dai seama dacă îl poţi duce la capăt sau nu.

PROFIL

Data naşterii
2 februarie 1942, comuna Brazi, Prahova

Educaţie
Absolvent al Şcolii Tehnice de Utilaj Petrolier din Bucureşti

Profesie
Subinginer

Familie
Văduv, are un băiat