Ploieşti: Eugenia Rusen ştie pe de rost toate străzile din oraş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ploieşti: Eugenia Rusen ştie pe de rost toate străzile din oraş
Ploieşti: Eugenia Rusen ştie pe de rost toate străzile din oraş

A practicat dansurile populare încă de când era mică, dar a fost nevoită să renunţe pentru a-şi creşte copilul. Acum, Eugenia este cea care îi ajută pe ploieşteni să ajungă mai repede la destinaţie.

A început să danseze de la vârsta de nouă ani, pe când era elevă la Şcoala nr. 28 din Ploieşti. „Se făceau înscrieri pentru dansuri populare la Clubul Copiilor şi am zis că vreau să mă duc şi eu”, îşi aminteşte Eugenia Rusen. A dansat la Palatul Culturii şi apoi la Casa de Cultură a Sindicatelor unde l-a avut ca profesor pe Constantin Barbu, care poate fi văzut pe scenă la emisiunea „Dansez pentru tine”.

Participa la Ziua României
Paula, aşa cum îi spun prietenii, a participat, alături de ansamblul Chindia, la numeroase concursuri naţionale şi internaţionale în ţări precum Belgia, Olanda, Franţa şi Turcia, unde a câştigat premii importante. În fiecare an, de Ziua Naţională a României, Paula, alături de membrii ansamblului, era prezentă la Alba Iulia unde participa la manifestările prilejuite de această ocazie.

A renunţat la dans pentru familie
În momentul în care a rămas însărcinată, a fost nevoită să renunţe la dans, iar după naştere timpul nu i-a mai permis să meargă la repetiţii. „Înainte să am copilul puteam merge în paralel şi la serviciu şi la repetiţii. Pe vremea aceea lucram la RATP, la biroul de amenzi şi, după program, ne întâlneam şi repetam. Dar, după aceea, a trebuit să mă ocup de îngrijirea copilului şi nu am mai putut continua şi cu dansurile, deşi îmi plăceau foarte mult”, spune Paula.

Dispecer la o firmă de taxi
De peste trei ani, Paula este angajată la cea mai cunoscută firma de taxi din Ploieşti, în funcţia de dispecer. „Mi-a fost destul de greu la început să mă acomodez la început. Lucram pe postul de telefonistă şi, într-o zi, una dintre dispecere a plecat, iar şeful a avut încredere în mine şi mi-a spus că o să mă descurc, să îi iau locul”, povesteşte Paula.

A lucrat câteva săpătămâni în tura de noapte, când sunt mai puţine apeluri, pentru a avea timp să înveţe străzile şi zonele din oraş. În scurt timp, a reuşit să înveţe unde se află fiecare colţişor din Ploieşti, astfel încât acum se poate lăuda că ştie oraşul pe dinafară. „La început mai făceam şi greşeli, mă corectau colegii şi îmi părea rău că nu am fost mai atentă. Însă, cu timpul, m-am acomodat şi acum îmi place mult ceea ce fac”.

600 de apeluri pe zi
Vorbeşte la telefon aproape non-stop, în special când lucrează în turele de zi, şi primeşte în jur de 600 de apeluri pe tură. Atunci când plouă, sau de sărbători, numărul apelurilor creşte semnificativ, ajungând la o mie. Paula este nevoită să suporte şi injuriile unor clienţi, care sunt nemulţumiţi de faptul că taximetriştii nu au vrut să le onoreze comanda.

„Există zone cu probleme în oraş, unde sunt clienţi care dau comandă de taxi dar, după ce ajung la destinaţie, nu mai plătesc şi atunci colegii noştri evită să îi mai ia. Şi, după aceea, aceştia sună la dispecerat supăraţi şi ne înjură”, spune Paula. 

ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI
Care sunt orele de vârf şi zonele cele mai solicitate?
E.R.: Între 7.30-9.00 se primesc cele mai multe apeluri pentru că în acest interval orar lumea intră la serviciu, iar copiii încep programul la şcoală. Zona centrală este cea mai solicitată, iar în zilele de sâmbătă şi duminică când se organizează nunţi şi petreceri, adresele restaurantelor sunt cele mai căutate.

Au oamenii încredere să meargă cu taxiul?
E.R.: Da, la noi, cel puţin de când sunt eu, nu a avut loc niciun incident. Sunt părinţi care îşi trimit copiii la şcoală cu taxiul pentru că sunt în întârziere şi, după aceea, sună la dispecerat să întrebe dacă copilul a ajuns bine. Ne interesăm şi le răspundem ca să nu stea cu grijă la serviciu toată ziua. 

CE-I PLACE
„Înainte, când aveam mai mult timp liber la dispoziţie, îmi plăcea să citesc dar acum, din păcate, am un program foarte încărcat. Îmi place să gătesc, să dansez, să mă plimb şi să mă implic în activităţi extraprofesionale”.

CE NU-I PLACE
„Nu-mi place să stau degeaba, trebuie să fac ceva tot timpul. Nu-mi place să fiu minţită, prefer să mi se spună adevărul în faţă, chiar dacă pot exista situaţii când eu sunt cea care greşesc”.

PROFIL

Născută
14.05.1976, Ploieşti

Studii
Şcoala Profesională la Liceul Economic

Profesie
dispecer

Familie
divorţată, un băieţel

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite