Ploieşti: Bungee jumping gratuit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ploieşti: Bungee jumping gratuit
Ploieşti: Bungee jumping gratuit

În acest weekend, macaraua amplasată în parcarea unui supermarket din zona de Vest a oraşului a constituit atracţia ploieştenilor.

Ploieştenii dornici de senzaţii tari au sărit în gol de la zeci de metri înălţime, în aplauzele curioşilor veniţi să asiste la spectacol.

Prima care s-a încumetat să practice bungee jumping în parcarea de la Kaufland a fost Georgiana Uşurelu, aceasta sărind pentru prima dată în viaţa ei.

„Am avut puţin emoţii la început, dar pe urmă mi-am revenit. Este foarte frumos acolo sus, iar senzaţia este unică. Dacă aş mai avea ocazia, m-aş încumeta şi a doua oară”, ne-a spus aceasta.

De frică au renunţat
Au fost şi tinere care s-au urcat până în vârful macaralei, însă când să-şi dea drumul în jos, de frică, au renunţat. Una dintre ele, Alexandra Filip, a răsuflat uşurată când a ajuns cu picioarele pe pământ.

„Acolo sus ai o stare de nedescris. Am crezut că pot sări, dar după aceea m-am răzgândit. În schimb, priveliştea e superbă”, a mărturisit Alexandra.

Ploieştenii mai pot practica bungee jumping, gratuit, până duminică, evenimentul făcând parte din manifestările prilejuite de zilele oraşului, care au loc în acest weekend.

Poveşti citite de vedete
În cadrul campaniei „Citeşte cu mine”, sute de copii au ascultat basme româneşti citite de vedetele preferate.

Printre acestea s-au numărat primarul oraşului, Andrei Volosevici, fiica preşedintelui Elena Băsescu, fosta prezentatoare de ştiri Simona Pătruleasa şi  Leonard Doroftei.

Programată iniţial să aibă loc în parcurile din oraş, acţiunea a fost mutată în grădiniţe din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile. 

Ziua Porţilor Deschise
Sărbătoarea a debutat, vineri, cu Ziua Porţilor Deschise pentru ploieştenii care au dorit să vadă unde lucrează primarul şi funcţionarii din administraţia publică. Majoritatea vizitatorilor au fost elevi, care au plecat încântaţi de cea mai importantă clădire a oraşului.

Concerte în aer liber
În cele două zile de sărbătoare, ploieştenii au mai asistat la programe artistice susţinute de formaţii şi ansambluri ale instituţiilor şi şcolilor prahovene.

Cei mici nu au ratat ocazia de a se plimba cu poneii aflaţi în cele patru puncte în care a fost împărţit oraşul, şi anume: zona centrală, Vest, Nord şi Mihai Bravu. 

În seara aceasta, sunt aşteptaţi să sosească în Ploieşti invitaţi de seamă. Astfel, începând cu ora 20.30, în zona centrală vor veni membrii formaţiei Compact, Mircea Baniciu, Alexandra Ungureanu&Crush şi Sistem.

În parcurile din celelalte zone ale oraşului vor concerta Maria Ciobanu, Cătălin Crişan şi Corina Chiriac.

Începând cu ora 22.30, la Sala Sporturilor se va deschide o discotecă în aer liber, atmosfera urmând să fie întreţinută de DJ Vali Bărbulescu şi DJ Sava.

Rock la Bucov
Pentru iubitorii de rock, de la ora 21.00, în Parcul Constantin Stere va avea loc un concert susţinut de formaţiile Viţa de Vie, Altar şi Trooper. După ora 22.00, în zona centrală a Ploieştiului cerul va fi brăzdat de un spectaculos foc de artificii, oferit de autorităţile locale.


Ionel Floroiu: „Este interesant spectacolul şi îmi place. Nu ştiu dacă aş sări, îmi este puţin frică”.

Diana Dobre: „Aş vrea să sar şi eu, dar mă mai gândesc. Am o colegă care se pregăteşte să urce şi, dacă sare ea, o să încerc şi eu”.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite